vineri, 31 iulie 2009

Crâmpeie de gânduri

Câteva versuri scrise în nişte nopţi nedormite, când gândul îmi era plecat pe meleagurile bătrânei Anglii... Prietenii ştiu de ce! ;-) Sunt doar crâmpeie de gânduri captive în cuvinte şi rime ce nu poartă încă titluri...

Bătrâni stingheri, pecetluind ce-a fost sortit,
Ne-om regăsi în ziua cea din urmă,
Vom rătăci departe-n infinit
Şi om păşi pe-a Omenirii urmă.

Departe, visul nostru de demult,
Din vremurile când am fost mai tineri,
Ne va aduce-aminte filmul mut
Al unei după-amiezi târzii de vineri.

O lacrimă străină se ascunde
În pleoapele-mi visând ce s-a sfârşit,
Mi-e dor de tine şi de lumea noastră
Şi de un suflet ce-a uitat când a iubit...


---

Şi-a deschis cartea fără de timp
Cititorul destinelor noastre,
Mi-a vorbit de iubirea ce-ţi port,
Şi de serile calde, albastre...


---

Sunt înger şi demon, şi vis de lumină
Navigând pe un fulger de-argint,
Am viaţa mea-n mâini şi destinu-mi pe umeri
Urc mereu, neînvins, spre zenit!

Îţi scriu jurământul cu lumina polară
Şi astrele martori ne-or fi,
Vom dansa enigmatici pe o muzică-astrală,
Noi, doi tineri şi veseli copii...

Îmi arăţi că nu-i fum, nici durere,
Nici moarte, nici ură, nici chin,
Mireasă a vieţii, te urmez cu plăcere!
Dezleagă-mi viitorul divin!

vineri, 24 iulie 2009

Adrian Păunescu - Fosta iubire


Cenaclul Flacăra - Fosta iubire...

Nici amintirea nu te mai păstrează
De-aş vrea să-ţi cânt m-aş poticni afon
Ai fost o nebunie şi o rază
Rămâi un numar vechi de telefon.

Aş vrea să te mai văd, dar nu se poate
Am auzit că te-am văzut cândva
Dar ca prin geam cu marginile mate
Priveam prin fosta dragă fiinţa ta.

Mai vine cineva şi mai îmi spune
Câte ceva de bine sau de rău,
Dar noi n-avem nici amintiri comune
Te-ai dus luând tot ce era al tău.

Cândva te presimţeam pe-o fâlfâire
Ştiam apropierea să ţi-o gust.
Acum chiar să mă tai tot nu am ştire
Că-mi e aproape pasul tău îngust.

A fost iubire? Sau minciună lungă?
Te rog dă voie gândului curat
Din depărtarea mea să te ajungă
La orice nume azi te-ai fi mutat.

Un telefon uitat şi o adresă...
Aud că suferi şi trăieşti urât
Şi-ţi cureţi zilnic cuvenita lesă
Şi tu, cu mâna ta, ţi-o pui la gât.

E greu să-ţi spun, dar viaţa împreună
Oricât de scurtă, m-a trimis să-ţi spun
Un adevăr mai grav ca o minciună,
Mai trist, mai inflamabil, mai nebun.

Nu mai exişti, eşti trăsnetul de vară
Ce mi-a lăsat în creier cer topit
Dar când te-am aruncat pe uşă-afară.
Eu cel mai mult atuncea te-am iubit.

Să-ţi spun să te întorci? Astepţi zadarnic,
Rămâi şi-mbracă-ţi viaţa în vopsea,
Mărită-te mai bine c-un paharnic,
Să aibă dromaderii ce să bea.


Acordutile piesei pe chitară:
     Am Dm Am Em7 Am
     Fm C G Am G Am Em7 Am

miercuri, 22 iulie 2009

Octavian Bud - Niciodată...


Octavian Bud - Niciodată...

Un cântec nu-i nimic în lumea asta,
Mai bine să-l zdrobeşti şi-apoi să-l taci,
Când el cu o iluzie nu umple
Ghiozdanele copiilor săraci...

Destul cu-atâtea găşti aristocrate
Ce caută şi-n cântece câştig,
Un cântec nu-i nimic dacă nu face
Mai cald în casele în care-i frig...

     Niciodată, niciodată
     Să nu uităm de cei mai trişti ca noi...

Dezmoşteniţii-şi caută o cale,
Nenorociţii trec cu paşii grei...
Nu ne putem închide-n cabinete,
Făcând uşor abstracţie de ei.

Mizeria există până-n oase,
Popoare mor şi indivizi decad,
Nu-i cântec pe pământ să nu miroase
A foc, a năduşeală şi a iad.

     Niciodată, niciodată
     Să nu uităm de cei mai trişti ca noi...

Şi dacă toate cântecele noastre
Nimic nu sunt şi chiar nimic nu pot,
Noi pentru cei săraci şi fără şanse
Suntem mereu datori să facem tot.

Măcar atât din toate să rămână
Din tot ce-am pătimit la focul mic,
Un vers, o spovedanie, un cântec
De partea celor care n-au nimic...

luni, 13 iulie 2009

Just for fun: Bebe la botez!


Ora 14:00. Multă lume în casă. Mama s-a coafat, tata are un soi de şervet verde legat de gât, cam ca babeţica mea, dar mai îngust. Arată caraghios, am râs de el. Bietul tata, crede că râd de fapt cu el. Oricum, suspect de multă agitaţie. Presimt că e în legătură cu mine. Ia să stau treaz. Nu, mamă, nu vreau să dorm şi nici să mănânc. Voi îmi pregătiţi ceva.

Ora 15:00. Au mai venit şi alţii. Vorbesc tare, râd. Din când în când se apleacă şi mă gâdilă. Ăsta-i un obicei tâmpit – ce, ne cunoaştem? Pe voi vă gâdilă necunoscuţii în dormitor? Ia să plâng niţel, poate mă ia mama-n braţe şi scap. Deci trag aer în piept, deschid gura şi…

Ora 15:45. Presupun c-am adormit. Adică trebuie să fi dormit, nu? că acuma m-au trezit. Ce mitocani… Bă, dormeam, da? Ce mă trambalaţi atâta? Na, că acum a apucat-o pe mama cheful să mă schimbe. Femeie, tu pe ce lume eşti? Lasă-mă-n pace să dorm! Ia să tragem aer în piept…

Ora 16:15. Credeţi că am chef de plimbare? Adică, zău, vă imaginaţi că asta vrea omu’ sâmbătă după-amiază pe la patru, să se dea cu maşina? Şi acum ne şi întoarcem, că cică au uitat un certificat de naştere. Asta mi se pare o prostie – ce, aveţi nevoie de dovezi că m-am născut? nu urlu suficient de tare aici? Nu pricepeţi? Vreau aaa-caaa-săăăă, la mine-n paaaat!

Ora 16:30. Oooo, ce de luminiţe-n camera asta! Şi ce tavan înalt! Miroase cam naşpa, n-ar strica o curăţenie generală, dar dacă n-au ferestre, nici n-ai ce să speri… Uite-i şi pe tipii ăştia, umblă-n rochii aurii cu mâneci negre, doi bărboşi… na că unul a pus mâna pe mine – ia gheara, bă naşpetule, ce-i cu manierele astea?

Ora 16:40. Cântă – sau aşa cred ei. Mama e Carmina Burana pe lângă ăştia. Aloouu, mă blues brothers, mai încet că nu mă mai aud gândind! Mă ţine-n braţe o tanti, habar n-am cine e, ăia rag de mama focului, e cam multă lume în spate, e şi oală mare în stânga, o masă… Cred că ăştia vor să mă mănânce. Băi, trebuie să scap de-aici imediat. Mama! Maaaaa-maaaaa! Cât mai tare: MAAAA-MMMAAAAAA!

Ora 16:50. Urlu în continuare. Pân-aici mi-a fost, nu mai scap. Mama e cu ei, clar, în loc să mă scape din beleaua asta îngrozitoare (în care tot ea m-a băgat, dacă e să mă gândesc), a vent să-mi dea suzeta. Suzeta? De-asta crezi tu, mamă, că am nevoie acum? Ia-mă de-aici, nu-i vezi p-ăştia ce-mi pregătesc? Ce trădătoare… Nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva tocmai din partea ei.

Ora 17:00. Tanti m-a pasat la nenea, dar tot în spatele bărboşilor stau. Ăia fac vrăjitorii peste cartea de bucate, lumea îi aprobă cu gesturi stranii. În oala aia e apă, m-am prins. Nu văd de-aici dacă e vreun morcov şi niscaiva păstârnac înăuntru, dar n-am nici o-ndoială. Cred că mă fac ciorbă. Am încurcat-o rău de tot. Cred c-am şi răguşit, dar nu mă las – cineva trebuie să mă salveze şi pe mine. Cineva, oricine, ajutor!

Ora 17:05. Nenea face avioane cu mine. Ce truc vechi, suckere, nu mă păcăleşti.

Ora 17:10. Nenea face avioane cu mitraliere şi cu bombe. Am tăcut, fazanul crede că datorită lui. Aiurea, nu m-am resemnat, doar îmi conserv puterile magice. Când or vrea să m-arunce-n oală, o să-mi iau zborul şi-o să le dau cu tifla din turlă. Roadeţi-vă unghiile, na, canibalilor.

Ora 17:15. Gata, pân-aici mi-a fost. M-au luat pe sus, m-au pus pe masă, m-au dezbrăcat. Pentru o clipă am ajuns pe burtă, dar puterile magice n-au acţionat, n-am putut s-o şterg, deşi am încercat. Acum m-a luat bărbosul nr. 1 şi mă duce spre oală. Acum, ajutor acum! Bă, nu mă băga-năuntru, bă, stai aşa…

Ora 17:15. WHOA! S-a răzgândit, uite-l că mă scoate. Stai să ţip.

Ora 17:15. Nu, iar mă bagă-n oală. Mă, nebunule, termină!

Ora 17:15. Iar m-a scos. Devine ridicol. Nici nu ştiu dacă vrea să mă înece pe bune, că mă ţine de nas şi gură. Poate vrea să mă sufoce? Mă deşteptule, tu respiri cumva pe alte găuri?

Ora 17:15. Dacă mai face asta încă o dată, pe bune dacă nu fac şi eu ceva pe el. Măcar atât. Ia, că mă ţine deasupra oalei, să mă scurg. Ce înapoiaţi… de prosoape n-aţi auzit?

Ora 17:20. Credeam c-am scăpat, că s-au îndurat. M-au luat de la oloi, m-au îmbrăcat la loc, dar m-au dat şi cu ulei şi tot lui nenea ăla m-au livrat şi ăla merge cu bărboşii într-o cameră secretă. Acolo o fi tigaia, poate nu mai vor ciorbă. Unde duceţi voi copiii mici, mă nenorociţilor? Ia să urlu un pic, poate atrag atenţia cuiva, deşi ăştia-s clar vorbiţi între ei.. Las’că scap eu şi vă dau pe mâna Poliţiei!

Ora 17:25. Nu trebuia să urlu. Mi-au băgat pe gât droguri cu linguriţa. Se-nvârte tot, mă ţin de bărbie să-nghit. Am reuşit să scuip un pic, dar bărbosul s-a ferit, e clar că are experienţă, pezevenghiul. În schimb, fraierul care mă ţine strâns în braţe e începător. Acum are o amintire de la mine pe rever.

Ora 17:30. Dhhroglgul ăla îşşşi mmfaşeee emfectul… mmmmhhhmmm… mi-e somn. Tu, trecătorule, dacă citeşti asta, să ştii că m-am luptat ca un bărbat şi-am fost învins mişeleşte. Adio şi să vă stau în gât.

Ora 18:00. M-am trezit din nou. Sunt viu, întreg.. Nu ştiu cum am scăpat, dar încă un botez nu mai suport. Băi, deştepţilor, sper că nu vă mai vine vreo idee săptămâna viitoare. Femeie, ia scoate sutienul şi fă-te-ncoa. N-am uitat că m-ai trădat acolo, dar acum am nevoie de tine. Mi-e foame.