Între dictatură şi oligarhie...

Am asistat zilele astea la un război. Unul dur, fără focuri de armă, dar cu sute de victime, purtat pe tăcute, în culise, departe de ochii majorităţii unei comunităţi care asista contrariată şi fără drept de apel la ceea ce percepeau doar public, fără să poată discerne prin hăţişul de decizii luate pe argumente şi idei "din spatele scenei". O confruntare desprinsă parcă de la vârful politicii româneşti. O confruntare a orgoliilor, în care fiecare parte încearcă să îi ofere contra-candidatului lovitura fatală, doborâtoare.

Şi într-un moment de maximă luciditate, cum rar ne este dat să trăim, am realizat că ni s-a dat să alegem, fără a fi cerut vreodată acest lucru, între oligarhie şi dictatură. Şi la nivel macro-social, dar şi în războiul nevăzut, purtat de tabere nevăzute, cu arme nevăzute, un război în care singurul punct vizibil e rezultatul final, concluzia implacabilă a unui destin ce nu mai poate fi alterat, a unui timp care nu mai poate fi dat înapoi pentru a verifica "ce-ar fi fost dacă....".

Alegerea - simplă în esenţă - este între dictatură şi oligarhie (faptic, exact despre asta e vorba). Dincolo de toate acuzele la adresa uneia sau alteia dintre părţi, dincolo de toate lucrurile pe care le aprob sau dezaprob în comportamentul lor, eu aş alege dictatura - printr-o logică oarecum tâmpiţică, dar foarte practică (şi mie îmi plac lucrurile practice): în dictatură ştii exact cine e de vină când ceva nu merge.

Să fim sinceri: voi ce-aţi alege? Şi ce ne facem cu cei care nu au dorit şi nu doresc să aleagă?