Octavian Bud - Niciodată...

Octavian Bud - Niciodată...

Un cântec nu-i nimic în lumea asta,
Mai bine să-l zdrobeşti şi-apoi să-l taci,
Când el cu o iluzie nu umple
Ghiozdanele copiilor săraci...

Destul cu-atâtea găşti aristocrate
Ce caută şi-n cântece câştig,
Un cântec nu-i nimic dacă nu face
Mai cald în casele în care-i frig...

     Niciodată, niciodată
     Să nu uităm de cei mai trişti ca noi...

Dezmoşteniţii-şi caută o cale,
Nenorociţii trec cu paşii grei...
Nu ne putem închide-n cabinete,
Făcând uşor abstracţie de ei.

Mizeria există până-n oase,
Popoare mor şi indivizi decad,
Nu-i cântec pe pământ să nu miroase
A foc, a năduşeală şi a iad.

     Niciodată, niciodată
     Să nu uităm de cei mai trişti ca noi...

Şi dacă toate cântecele noastre
Nimic nu sunt şi chiar nimic nu pot,
Noi pentru cei săraci şi fără şanse
Suntem mereu datori să facem tot.

Măcar atât din toate să rămână
Din tot ce-am pătimit la focul mic,
Un vers, o spovedanie, un cântec
De partea celor care n-au nimic...