Adrian Paunescu - Telefon peste moarte

Walter Ghicolescu - Telefon Peste Moarte

În lumea numelor străine,
Mă simt, şi eu, un străinez,
Iau telefonul lângă mine
Şi n-am ce număr să formez.

Trăiesc, fără speranţă, drama
Că neamul meu, acum, e frânt,
Mi-e dor de tata şi de mama,
Dar nu au număr, la mormânt.

De convorbiri cu ei sunt gata
Şi în necunoscut mă zbat,
Îi sun pe mama şi pe tata,
Dar crucea sună ocupat.

Au numere secrete parcă
Şi aparatul n-are ton,
Deodată aflu şi tresar că
Nici moartea n-are telefon.

Mi-e dor de voi, părinţi din moarte,
Cu lacrimi bine vă cuvânt,
Şi uit că aţi plecat departe
Şi n-aveţi roaming, sub pământ.

Formez un număr, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar ştiu că mort e cel ce moare
Şi nu mai vine înapoi.

Şi, vai, de-atâta timp încoace,
Vă chem şi-n visuri, să v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu număr desfiinţat demult.

Şi, dacă o să ţinem minte,
Probabil, când o fi să mor,
Am să vă caut în morminte,
Pe-un număr de interior.

Adrian Păunescu - Din nou dacii liberi

Noi n-am avut nevoie
Să luam adeverinţe
Că vieţuim acasă,
În patrie la noi,
Am fost şi vom rămâne
De-a pururi dacii liberi
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de război.

La Sarmisegetuza,
La focuri, cu Zamolxe,
Şi stelele din ceruri
Din sânge ni se rup.
Nu ne-au învins romanii
Şi-am râs de toţi barbarii
Strigând la ei cu steagul
Făcut din cap de lup.

Această dăm de ştire,
De sub pământul nostru,
Urmaşilor în care
Reinviem acum.
Femeile iubindu-şi
Să nască dacii liberi
Spre răzbunarea noastră
Pe cel din urmă drum.

Numiţi şi ţara noastră
Cu numele ei dacic
Iubiţi pe nou veniţii
După atâţia ani,
Dar veşnic ţineţi minte
Că peste dacii liberi
Au tot călcat invazii
Şi altfel de romani.

Noi am rămas în glie
Şi devenim pădure,
Şi devenim recolte,
Să vă hrănim pe voi,
Şi temelia ţării
S-o întărim cu oase
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de război.

Cu tot ce năzăreşte
Din firea noastră veche,
Dăm Romelor de ştire,
Prin ierburi murmurind,
Că numai oboseală
Ne-a aşezat sub scoarţă,
Dar dacă e nevoie
Ne vom scula orïcând.

Adrian Păunescu - Fosta iubire

Cenaclul Flacăra - Fosta iubire...

Nici amintirea nu te mai păstrează
De-aş vrea să-ţi cânt m-aş poticni afon
Ai fost o nebunie şi o rază
Rămâi un numar vechi de telefon.

Aş vrea să te mai văd, dar nu se poate
Am auzit că te-am văzut cândva
Dar ca prin geam cu marginile mate
Priveam prin fosta dragă fiinţa ta.

Mai vine cineva şi mai îmi spune
Câte ceva de bine sau de rău,
Dar noi n-avem nici amintiri comune
Te-ai dus luând tot ce era al tău.

Cândva te presimţeam pe-o fâlfâire
Ştiam apropierea să ţi-o gust.
Acum chiar să mă tai tot nu am ştire
Că-mi e aproape pasul tău îngust.

A fost iubire? Sau minciună lungă?
Te rog dă voie gândului curat
Din depărtarea mea să te ajungă
La orice nume azi te-ai fi mutat.

Un telefon uitat şi o adresă...
Aud că suferi şi trăieşti urât
Şi-ţi cureţi zilnic cuvenita lesă
Şi tu, cu mâna ta, ţi-o pui la gât.

E greu să-ţi spun, dar viaţa împreună
Oricât de scurtă, m-a trimis să-ţi spun
Un adevăr mai grav ca o minciună,
Mai trist, mai inflamabil, mai nebun.

Nu mai exişti, eşti trăsnetul de vară
Ce mi-a lăsat în creier cer topit
Dar când te-am aruncat pe uşă-afară.
Eu cel mai mult atuncea te-am iubit.

Să-ţi spun să te întorci? Astepţi zadarnic,
Rămâi şi-mbracă-ţi viaţa în vopsea,
Mărită-te mai bine c-un paharnic,
Să aibă dromaderii ce să bea.


Acordutile piesei pe chitară:
     Am Dm Am Em7 Am
     Fm C G Am G Am Em7 Am

Octavian Bud - Niciodată...

Octavian Bud - Niciodată...

Un cântec nu-i nimic în lumea asta,
Mai bine să-l zdrobeşti şi-apoi să-l taci,
Când el cu o iluzie nu umple
Ghiozdanele copiilor săraci...

Destul cu-atâtea găşti aristocrate
Ce caută şi-n cântece câştig,
Un cântec nu-i nimic dacă nu face
Mai cald în casele în care-i frig...

     Niciodată, niciodată
     Să nu uităm de cei mai trişti ca noi...

Dezmoşteniţii-şi caută o cale,
Nenorociţii trec cu paşii grei...
Nu ne putem închide-n cabinete,
Făcând uşor abstracţie de ei.

Mizeria există până-n oase,
Popoare mor şi indivizi decad,
Nu-i cântec pe pământ să nu miroase
A foc, a năduşeală şi a iad.

     Niciodată, niciodată
     Să nu uităm de cei mai trişti ca noi...

Şi dacă toate cântecele noastre
Nimic nu sunt şi chiar nimic nu pot,
Noi pentru cei săraci şi fără şanse
Suntem mereu datori să facem tot.

Măcar atât din toate să rămână
Din tot ce-am pătimit la focul mic,
Un vers, o spovedanie, un cântec
De partea celor care n-au nimic...

Dincolo de ploi...

Odyssey - Dincolo de ploi

Pe drumuri ascunse, prin munţi şi prin văi,
Se-ntoarce acasă un călător pribeag…
Şi noaptea atârnă pe umerii săi,
În lume-a plecat pe calul său pag…

Îl poartă-napoi sufletul însetat
Îl arde-n adânc ca un izvor nesecat…

Pe drum s-a oprit la o poartă, să ceară adăpost,
Căci de nopţi întregi rătăceşte fără nici un rost,
Veşmântul i-e rupt şi calul e mort…

Refren
Se grăbeşte s-ajungă dincolo de ploi
Dar până atunci mai înfruntă furtuni şi noroi,
Printre văpăi de fulgere de tunete,
E-un fulger şi el, e-un tunet şi el…

Mai este puţin şi are s-ajungă
Zâmbeşte în gând şi-şi vede de drum
Şi nu are nimeni curajul să-i spună,
Să-i spună că de-acolo să te-ntorci n-ai cum…

Dar el nu are de gând să se-ntoarcă…
Mai face un pas şi iată-l a ajuns la poarta…

Şi strigă vântului să se deschidă,
Şi mantia-i de pe umeri se preschimbă în hlamidă,
Căci el e regele de dincolo de ploi…

Refren
Se grăbeşte s-ajungă dincolo de ploi
Dar până atunci mai înfruntă furtuni şi noroi,
Printre văpăi de fulgere de tunete,
E-un fulger şi el, e-un tunet şi el…

Dragoste în fân

Dragoste în fân
O melodie care îmi aminteşte de zile calde şi clipe magice dintr-un vis de copil... Versurile aparţin unuia dintre marii poeţi români contemporani, Adrian Păunescu.

Să mergem amândoi la strâns de fân
Şi soarele să ne lucească-n coasă,
Din când în când în urmă să-ţi rămân
Ca să te văd aprinsă şi frumoasă.

Pe fondul verde să te decupezi
În felul nimfei cu picioare brune
Şi-n patima magneticei amiezi
Eu să îmbrăţişez ce nu pot spune.

Acolo unde nu mai e cuvânt
Şi sângele începe brusc să fiarbă
Să cad asupra ta ca trunchiul frânt
Şi-n dragoste să ne-mbrăcăm în iarbă.

Şi să miroşi a sare şi-a trifoi
Şi să te-ntorc în paza umbrei mele
Şi să simţim tot cerul peste noi
Şi gărgăriţe clinchetind pe piele.

Şi leneşi scuturându-ne de fân
Să trăncănim un soi de amănunte
Din cele ce pe buze mai rămân
Când se arată ploaia dinspre munte.

Şi să uitam de noi într-adevăr
De forma noastră peste clăi rămasă
Şi tu să-ţi aranjezi zburlitul păr
Privindu-te în luciul blând de coasă.

Focul Viu - Zbor

Focul viu - Zbor
Versurile originale, pe care le public aici, îi aparţin poetului Mircea Micu, şi sunt preluate din antologia online de poezie românească "Noul Orfeu". În transpunerea interpretată de Sorin Talos ele au fost puţin adaptate.

A fi

A fi peste mormântul verii,
Sedus de viaţă ca de-un dor
Mânz tânar degustând lumina
Sălbatic şi nerabdator.

Să crezi că nu există moarte
Că morţii sunt numai un fel
De fluturi adormiţi de muzici
Şi-nchişi în bile de oţel.

A fi uitat de toată lumea
A fi iubit de cine vrei
Când vin să te-ncălzească noaptea
Fragile, turmele de miei.

A fi pe-un câmp uitat de lume,
De smog uitat şi de maşini,
Tu singur duelând în aer
Cu săbiile unor crini.

A şti râzând, ca sânul tandru
Rotit în porţelan etern
Se surpă-n el pâna devine
Mormânt al laptelui matern.

Şi peste toate, ca un tigru,
Să treci râzând şi să te minţi.
Şi când ameninţă zăpada
S-o întâmpini cu o floare-n dinţi.

Focul viu - Aduceri aminte

Focul viu - Aduceri aminte
Şi o alta înregistrare a acestei piese (multumesc, Oana!):


Oana Cotu cu Sorin Talos - Aduceri aminte
Sper să vă placă şi vouă!

Bunicul spunea că pe raze
Putem sa urcăm pân' la cer
Tu mori într-o mască de gaze
Eu mor într-un vechi submarin

Şi când ne rugam să mai ningă
De sănii făceam mereu rost
Tu mori sub beton de-adăpost
Eu mor într-o strâmbă carlingă

Refren:
În numele cui ne urâm?
În numele cui ne-omorâm?
Eu vreau pace, tu vrei pace,
El vrea pace, Ea vrea pace,
Noi vrem pace, voi vreţi pace
Însă pacea nu se face...
Nu se face cu război...
Ci cu oamenii din noi..

Ţin minte aveam şi-o bunică
Ziua torcea în pridvor
Tu tremuri pe-o mină de frică
Eu tremur şi vreau să te-omor

Iubeai nebuneşte o fată
Ceva mă rugai să-i compun
Tu mori într-un lagăr nebun
Eu mor pe o sarmă ghimpată

Refren...

Ţin minte plecarea din zori
În urmă lăsasem cătunul
Tu tragi dinspre mare cu tunul
Eu trag nuclear dintre nori...

Acum c-am visat rând pe rând
Destul cu aduceri aminte
Tu eşti o cenuşă fierbinte
Eu sunt o cenuşă zburând...

Refren...

Ninsoarea de adio

Beatrice Cristea - Ninsoarea de adio
O piesă absolut superbă!

Aseara cand ne desparteam, aseara,
Tot mai era un pic de primavara,
Acum arunca ochii pe fereastra,
A viscolit pe despartirea noastra.
Distanta s-a-nmultit cu alb de moarte,
Departe s-a facut, foarte departe,
Si ninge intre noi ninsoare mare,
Ninsoare de sfarsit de calendare...

R: Si ochii nu mai au ce sa mai vada,
Doar urme de jivine prin zapada,
De ocna-i viscolul ce-mi arde rana
Si-ascult de sub zapezi siciliana.

Si a venit ninsoarea alb-albastru
Sa parafeze totul cu dezastru,
Sa iasa lupii, agentii foamei sure,
Din fiecare palcuri de padure,
Sa vina prin orase mari dihanii
Si caii aburind sa traga sanii
Si posta, in aceste vremuri stranii,
Sa-ntarzie cu lunile si anii...

Si vor veni dezastre de tot felul
Precum m-anunta trist violoncelul
Si harpa, si pianul ma omoara
Reverberandu-mi fulgii de afara.
Mai latra undeva de frig un caine
Dar tu ce faci in ziua fara maine,
De fapt de ce te-ntreb, cand eu din mine
Mi-am interzis sa stiu ce-i rau sau bine?

Sa vezi si tu ce strigat tragic este
Sa nu-mi mai dai de tine nici o veste,
Deocamdată ninge praf de raza
Si drumurile noastre se blocheaza.

Si nu mai stiu de-i noapte sau de-i ziua,
E doar ninsoarea noastra de adio...