Întors din pribegie...

Pe când Cerul şi Pământul erau una,
Pe când Soarele se-mbrăţişa cu Luna,
Aveam şi noi o mândră Ţară-albastră,
Aveam şi munţi, şi mări, şi Limba noastră...

Dar aţi venit voi, neamuri pribegite,
Voi, ce nu ştiţi de zile însorite,
Şi ne-aţi ucis tot ce aveam mai sfânt,
Mai scump, mai luminos pe-acest Pământ.

Ne-aţi învăţat cu biciul ce-i sclavia,
Ne-aţi făcut robi la noi în România
Şi ne-aţi furat Străbunii din mormânturi,
Să nu mai auzim de-a lor vechi cânturi.

Dar azi se-ntoarce-acas' al nostru Zeu
Zamolxe, şi ne-aduce deceneu
Ca să ne-nveţe iar ce-i Sfânta Lege
Şi-ale robiei lanţuri să dezlege.

În Munte, Lupul Alb îşi strigă cântul,
Ne cheamă să ne luăm 'napoi Pământul
Şi libertatea, limba şi Străbunii,
ŞI NEÎNFRÂNŢI SĂ STĂM ÎN CRUCEA LUMII!

Nemuritorul
             de Pavel Coruţ

Cu mult mai tare decât voi
E Omul care poartă
Speranţa moartă-n ochii goi,
Credinţa-n suflet, moartă.

Un capăt de speranţă-aveam,
Voi l-aţi aflat şi l-aţi ucis.
Zadarnic! Din eternul Neam,
Am înviat speranţa-vis.

Credinţa-n viaţă, dram cu dram,
Mi-aţi omorât-o în dureri,
Dar a-nviat-o-al Vieţii ram
Ce nu cunoaşte azi, nici ieri.

Din trupu-mi, carne-aţi sfâşiat
Şi oasele mi-aţi tras pe roţi,
De vraja Vieţii înviat,
Eu vă privesc în ochi pe toţi.

Zdrobit, în pulbere căzut,
Lovit în şfichiuri de nevoi,
M-am ridicat cum n-aţi crezut:
Cu mult mai tare decât voi!