marți, 25 martie 2008

Giganţii - ep. 2

Acum câteva zile m-am reîntâlnit cu numele acestui Om, un vizionar, un gigant al culturii naţionale şi universale. Iată una din ultimele sale două poezii, adevărate premoniţii versificate, scrise ca un testament cu o zi înainte de tragicul asasinat care a privat prea vremelnic Ţara de geniul său:

Brad bătrân
             de Nicolae Iorga

A fost taiat un brad bătrân
Fiindcă făcea prea multă umbră
Şi-atuncea din pădurea sumbră
S-a auzit un glas păgân.

O, voi ce-n soare cald trăiţi
Şi-aţi răpus strămoşul vostru
Să nu vă strice vouă rostul
De ce sunteţi aşa grăbiţi?

În anii mulţi cât el a fost
De-a lungul ceasurilor grele
Sub paza crengilor rebele
Mulţi au aflat un adapost

Moşneagul, stând pe culme drept,
A fost la drum o călăuză
Şi-n vremea aspră şi ursuză
El cu furtunile-a dat piept

Folos aduse cât fu viu
Şi mort acuma, când se duce,
Ce alta poate-a vă aduce
Decât doar încă un sicriu?

luni, 24 martie 2008

Giganţii (Giants) - ep. 1


The last great romantic European poet, Mihai Eminescu is one of the Gods of Romanian culture. This poem is but a small part of his vast work, meant to share some light and strip away some of the darkness that Time brought over our old history... I hope the voice of the Great White Wolf, our ancestors' symbol and protector in times of great trouble, will be heard by all those who choose to ignore their roots in the Land and the Sea of this Country.

A Dacian's Prayer
             by Mihai Eminescu
             (1879, Translated by Corneliu M. Popescu)

When death did not exist, nor yet eternity,
Before the seed of life had first set living free,
When yesterday was nothing, and time had not begun,
And one included all things, and all was less than one,
When sun and moon and sky, the stars, the spinning earth
Were still part of the things that had not come to birth,
And You quite lonely stood... I ask myself with awe,
Who is this mighty God we bow ourselves before.

Ere yet the Gods existed already He was God
And out of endless water with fire the lightning shed;
He gave the Gods their reson, and joy to earth did bring,
He brought to man forgiveness, and set salvation's spring
Lift up your hearts in worship, a song of praise enfreeing,
He is the death of dying, the primal birth of being.

To him I owe my eyes that I can see the dawn,
To him I owe my heart wherein is pity born;
Whene'er I hear the tempest, I hear him pass along
Midst multitude of voices raised in a holy song;
And yet of his great mercy I beg still one behest:
That I at last be taken to his eternal rest.

Be curses on the fellow who would my praise acclaim,
But blessings upon him who does my soul defame;
Believe no matter whom who slanders my renown,
Give power to the arm that lifts to strike me down;
Let him upon the earth above all others loom
Who steals away the stone that lies upon my tomb.

Hunted by humanity, let me my whole life fly
Until I feel from weeping my very eyes are dry;
Let everyone detest me no matter where I go,
Until from persecution myself I do not know;
Let misery and horror my heart transform to stone,
That I may hate my mother, in whose love I have grown;
Till hating and deceiving for me with love will vie,
And I forget my suffering, and learn at last to die.

Dishonoured let me perish, an outcast among men;
My body less than worthy to block the gutter then,
And may, o God of mercy, a crown of diamonds wear
The one who gives my heart the hungry dogs to tear,
While for the one who in my face does callous fling a clod
In your eternal kingdom reserve a place, o God.

Thus only, gracious Father, can I requitance give
That you from your great bounty vouched me the joy to live;
To gain eternal blessings my head I do not bow,
But rather ask that you in hating compassion show.
Till comes at last the evening, your breath will mine efface,
And into endless nothing I go, and leave no trace.


Rugaciunea unui Dac
             de Mihai Eminescu

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viatã dãtãtor,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
Cãci unul erau toate si totul era una;
Pe când pãmântul, cerul, vãzduhul, lumea toatã
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodatã,
Pe-atunci erai Tu singur, îmcât mã-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cãrui plecãm a noastre inemi?

El singur zeu stãtut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dã suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i,
El este moartea mortii si învierea vietii!

Si el îmi dete ochii sã vãd lumina zilei,
Si inima-mi împlut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Si-n glas purtat de cântec simtii duiosu-i viers,
Si tot pe lângã-acestea cersesc îmc-un adaos:
Sã-ngãduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Sã blesteme pe-oricine de mine-o avea milã,
Sã binecuvinteze pe cel ce mã împilã,
S-asculte orice gurã ce-ar vrea ca sã mã râdã,
Puteri sã puie-n bratul ce-ar sta sã mã ucidã,
S-acela între oameni devinã cel întâi
Ce mi-a rãpi chiar piatra ce-oi pune-o cãpãtâi.

Gonit de toatã lumea prin anii mei sã trec,
Pân’ ce-oi simti cã ochiu-mi de lacrime e sec,
Cã-n orice om din lume un dusman mi se naste,
C-ajung pe mine însumi a nu mã mai cunoaste,
Cãci chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,
Cã pot s-mi blestem mama, pe care am iubit-o –
Când ura cea mai crudã mi s-ar pãrea amor...
Poate-oi uita durerea si voi putea sã mor.

Strãin si fãr’ de lege de voi muri – atunce
Nevrednicu-mi cadavru în ulitã l-arunce,
S-aceluia, Pãrinte, sã-i dai coroanã scumpã
Ce-o sã amute cânii, ca inima-mi s-o rumpã,
Iar celui ce cu pietre mã va izbi în fatã,
Îndurã-te, stãpâne, si dã-i pe veci viatã!

Astfel numai, Pãrinte, eu pot sã-ti multumesc,
Cã tu mi-ai dat în lume norocul sã trãiesc.
Sã cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
Spre urã si blestemuri as vrea sã te înduplec,
Sã simt cã de suflarea-ti suflarea mea se curmã
Si-n stingerea eternã dispar fãrã de urmã!

             (1879, 1 septembrie)

vineri, 21 martie 2008

Ecou de plumb


Bacovia-mi zâmbeşte din sicrie
De plumb, din care-a picurat un vers,
Şi iar pornesc, pribeag nebun, a scrie
Rime tăcute, fără de-'nţeles...

Picături de amintiri


Te priveam visând, cum stai întinsă
Pe patul gol, zâmbind către un gând,
Şi rătăceai prin vise, murmurând
O fericire 'naltă şi aprinsă...

miercuri, 12 martie 2008

De veghe


In lume mea de vise ma retrag,
Uitat si surd, nemuritor si drag,
Luceafar pentru chipul tau frumos,
Rebel pagan, privind la tine-n jos...

luni, 10 martie 2008

Întors din pribegie...


Pe când Cerul şi Pământul erau una,
Pe când Soarele se-mbrăţişa cu Luna,
Aveam şi noi o mândră Ţară-albastră,
Aveam şi munţi, şi mări, şi Limba noastră...

Dar aţi venit voi, neamuri pribegite,
Voi, ce nu ştiţi de zile însorite,
Şi ne-aţi ucis tot ce aveam mai sfânt,
Mai scump, mai luminos pe-acest Pământ.

Ne-aţi învăţat cu biciul ce-i sclavia,
Ne-aţi făcut robi la noi în România
Şi ne-aţi furat Străbunii din mormânturi,
Să nu mai auzim de-a lor vechi cânturi.

Dar azi se-ntoarce-acas' al nostru Zeu
Zamolxe, şi ne-aduce deceneu
Ca să ne-nveţe iar ce-i Sfânta Lege
Şi-ale robiei lanţuri să dezlege.

În Munte, Lupul Alb îşi strigă cântul,
Ne cheamă să ne luăm 'napoi Pământul
Şi libertatea, limba şi Străbunii,
ŞI NEÎNFRÂNŢI SĂ STĂM ÎN CRUCEA LUMII!

marți, 26 februarie 2008

NIGHTWISH - Creek Mary’s Blood









Soon I will be here no more
You’ll hear my tale
Through my blood
Through my people
And the eagle’s cry
The bear within will never lay to rest

Wandering on Horizon Road
Following the trail of tears

White man came
Saw the blessed land
We cared, you took
You fought, we lost
Not the war but an unfair fight
Sceneries painted beautiful in blood

Wandering on Horizon Road
Following the trail of tears
Once we were here
Where we have lived since the world began
Since time itself gave us this land

Our souls will join again the wild
Our home in peace ‘n war ‘n death

Wandering on Horizon Road
Following the trail of tears
Once we were here
Where we have lived since the world began
Since time itself gave us this land

Wandering on Horizon Road
Following the trail of tears
Once we were here
Where we have lived since the world began
Since time itself gave us this land



Hanhepi iyuho mi ihanbla ohinni yelo
O sunkmanitutankapi hena,
sunkawakanpi watogha hena,
oblaye t’ankapi oihankesni hena

T’at’epi kin asni kiyasni he
akatanhanpi iwankal

Oblaye t’anka kin
osicesni mitakuyepi òn

Makoce kin wakan
WakanTanka kin òn

Miwicala ohinni - Hanhepi iyuha
kici - Anpetu iyuha kici halo

Mi yececa hehaka kin yelo, na
ni yececa sunkmanitutankapi
kin ka mikaga wowasaka isom

Uncipi tuweni nitaku keyas ta k’u

Unwakupi e’cela e wiconi
wanji unmakainapi ta halo

Anpetu waste e wan olowan
le talowan winyan ta yelo

Unwanagi pi lel e nita it’okab o’ta ye

Untapi it’okab o’ta

Na e kte ena òn hanska ohakap
ni itansni a’u nita ihanke halo



Traducerea în engleză a ultimei părţi din videoclip:

I still dream every night
Of them wolves, them mustangs, those endless prairies
The restless winds over mountaintops
The unspoilt frontier of my kith n`kin
The hallowed land of the Great Spirit
I still believe
In every night
In every day
I am like the caribou
And you like the wolves that make me stronger
We never owed you anything
Our only debt is one life for our Mother
It was a good day to chant this song
For Her

Our spirit was here long before you
Long before us
And long will it be after your pride brings you to your end


vineri, 25 ianuarie 2008

Fara cuvinte...

Privesc imaginile din galerie, tăcut, speriat parcă de posibilitatea ca vraja acestor forme imaculate să se rupă... Aceste creaţii suntă mărturie vie că geniul uman nu cunoaşte limite. Mai multe exemple se găsesc pe site-ul autorului.

sâmbătă, 19 ianuarie 2008

Nemuritorul
             de Pavel Coruţ

Cu mult mai tare decât voi
E Omul care poartă
Speranţa moartă-n ochii goi,
Credinţa-n suflet, moartă.

Un capăt de speranţă-aveam,
Voi l-aţi aflat şi l-aţi ucis.
Zadarnic! Din eternul Neam,
Am înviat speranţa-vis.

Credinţa-n viaţă, dram cu dram,
Mi-aţi omorât-o în dureri,
Dar a-nviat-o-al Vieţii ram
Ce nu cunoaşte azi, nici ieri.

Din trupu-mi, carne-aţi sfâşiat
Şi oasele mi-aţi tras pe roţi,
De vraja Vieţii înviat,
Eu vă privesc în ochi pe toţi.

Zdrobit, în pulbere căzut,
Lovit în şfichiuri de nevoi,
M-am ridicat cum n-aţi crezut:
Cu mult mai tare decât voi!

luni, 7 ianuarie 2008

Tragicomedia vedetelor - Episodul 1

Trist, dar adevărat - o viziune comică pe care o au unii dintre cetăţenii Statelor Unite ale Americii despre Lumea în care trăiesc:

(Translation) Sad, but true - a comic vision that some of the US citizens have, about the World they live in:

vineri, 21 decembrie 2007

Povestea Lupului Alb

Într-o haită de lupi suri, s-a născut un lup alb.  Era puternic şi cutezător, aducând cea mai puternică pradă pentru haita sa. Şi totuşi, nu era iubit, pentru că era…diferit. Într-o noapte, când lupul alb dormea ostenit, întreaga haită a sărit să-l sfâşie. Muşcau cu furie dementă să distrugă acest unicat al naturii. Căzut în genunchi, lupul alb nu întelegea: propria-i haită? De ce? Viaţa se scurgea din el, toată… Înca o clipă şi ar fi păşit marele prag catre moarte. Propria-i haită?... De ce?... De ce?!

O reacţie a subconştientului, ca un fulger stelar: ideea extremei originalităţi! Pătruns de o forţă supranaturală, lupul alb s-a ridicat! A sfâşiat! A distrus! A învins! De atunci, lupul alb nu mai trăieşte în haită, şi nu doarme niciodată. De atunci, Lupul Alb cu ochi luminoşi străjueşte din stema spiritului nostru la respectarea Legii Străbunilor.

De veţi găsi vreodată oameni morţi în somn, cu privirea aţintită către înalturi şi figura crispată de groază, să ştiţi că au fost sfâşiaţi de Lupul Alb…


O poveste ascunsă în suflet, pe un altar de vise... Şi porunca străbună: "Cine nu respectă Legea, va muri răpus de Fiară!". Cu sufletul, îl văd mereu lângă mine: un Lup Alb cu ochii blânzi. O Fiară cu suflet de Om. În fiecare noapte, cand dorm, îmi apare în vis. Mereu singur, niciodată în haită. Mă priveşte cu ochii săi pătrunzători. Îmi spune că drumul e lung şi trebuie să-l parcurg singur. Neînfrânţii sunt mereu singuri...

vineri, 14 decembrie 2007

A fost odata ca-n poveşti...

Am vrut ca primul post pe blog să fie unul special. Vi-l dedic vouă, Neînfrânţilor! Celor care încă ne apăraţi trecutul, prezentul şi - de ce nu? - viitorul nostru şi al celor ce ne vor urma. Mesajul de mai jos l-am primit şi eu pe mail, ca atâţia alţii. Îl postez aici, mărturie că noi şi generaţia din care facem parte nu suntem o generaţie de învinşi de soartă! Suntem liberi, inteligenţi, cutezători! Suntem, asemenea străbunilor, Oameni cu puterea de a ne crea singuri Destinul. Oameni păşind demni pe Calea Omului, după vechea Lege: înainte, mereu înainte...

Aceasta este o scrisoare nostalgică, adresată celor care fac parte din generaţia NOASTRĂ, GENERAŢIA X.

Născuţi la începutul anilor '80, vedem acum, în anul 2007, cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o ei, şi realizăm că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani.

Nu avem amintiri despre primii paşi pe lună, nici despre războaie sângeroase, dar ne pricepem la istorie şi la politică mai mult decât cred bătrânii, care bombăne în spatele nostru că “noi nu ştim nimic”.

Suntem ultima generaţie care a jucat "Ascunsea", "Castel", "Raţele şi Vânătorii", "Ţară ţară vrem ostaşi", "Prinsea", "Sticluţa cu otravă", "Pac Pac", "Hoţii şi vardiştii", ultimii are au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care ne-am jucat pe jocurile video (remember Mario?) şi primii care am văzut desene animate color.

Noi am purtat jeanşi elastici, pantaloni evazaţi, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Diesel era deja lider de gaşcă.

Băieţii şi-au scris numărul fotbalistului preferat cu pastă de dinţi pe tricouri, iar fetele şi-au cusut pe blugi steluţe şi inimioare.

Noi am fost ultimii Şoimi ai Patriei, cu costumele alea groaznic de nepotrivite cromatic.

Am învăţat poezii în româneşte la grădiniţă, nu în engleză, şi am cântat "MULTI ANI TRAIASCĂ", nu "HAPPY BIRTHDAY" la aniversări.

Spuneam "mişto" şi "fain" în loc de "cool".

Am sorbit din ochi "Beverly Hills", "Melrose Place", "Twin Peaks", "Dallas"... şi cine zice că nu s-a uitat ori minte ori nu avea încă televizor.

Ne uitam la desenele animate de la italieni si ne era ciudă că nu avem şi noi subtitrare să înţelegem de ce naiba s-a certat Mila cu Shiro.

Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau, şi abia aşteptam să vină şi la noi îngheţata Magnum, sau puştile alea absolut superbe de apă.

Între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apă de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoală...

Noi am ascultat şi "Metallica", şi "Ace of Base", şi "DJ Bobo", şi "Michael Jackson", şi "Backstreet Boys", şi "Take That", şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam. Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atât de "Abba", şi de "Queen", cât şi de noile nume gen "50 Cent" şi "Britney Spears". Pe ei, dacă îi întrebi, "muzica a început cu Backstreet Boys, care nici nu mai sunt cool acum, orikum!".

Am citit "Licurici", "Pif şi Hercule" (care aveau cadou nişte jucării bestiale) şi am băut "Cico" şi sucuri de la tec fără să ne fie teamă că au prea multe "e"-uri, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără teamă de viruşi.

Noi am înjurat arbitrul care ne-a furat la meciul cu Danemarca, şi poate că tot noi i-am trimis 10000 de mailuri de "dulce".

Noi nu ne dădeam bip-uri, ne fluieram să ieşim afară, noi nu aveam "Dolby Surround", tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam "Nintendo" sau "Playstation", ci jocuri "Tetris" şi jocuri de televizor de care ne plictiseam la o lună după ce le cumpăram şi le uitam pe dulap, pline de praf.

Abia aşteptam la chefuri să jucam "Fântâniţa", sau "Flori, fete sau băieţi", sau "Sticla", sau "Adevăr sau Provocare", sau orice ne dădea un pretext să pupăm "pe gură" pe cine "iubeam".

Noi suntem cei care încă au mai "cerut (sau li s-a cerut) prietenia", care încă roşeam la cuvântul “SEX”, care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în cap la colegi, care am completat mii de oracole, sperând că iubitul sau iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" că ne place de el/ea.

Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeală pe jos, nu am avut pastile cu capac special să nu fie desfăcut de copii, nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier, nu am băut doar apă îmbuteliată, ne-am tăvălit şi bălăcit prin toate bălţile, şi nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncam.

Noi am auzit cum s-a tras la Revoluţie, noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bulă, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca, noi suntem cei care mai ţinem minte emisiunea "Feriţi-vă de magaruş".

Suntem o generaţie de învingători, de visători, de first-timers…

Daca eşti de-al nostru… Felicitari!

duminică, 3 decembrie 2006

Către înalt...


Închid ochii, iar mintea îmi pleacă în căutarea destinului. Sunt pe un vârf de munte, acolo unde mi-e locul, alături de Străbuni. Şi ştiu că moartea şi viaţa îmi sunt, de azi înainte, egale. Când va sosi timpul, mă voi alătura lor, celor care şi după moarte îşi slujesc Neamul. Până atunci, voi trăi aşa cum am învăţat: pentru Neam şi Ţară. Nu îmi voi pleca fruntea în faţa nici unui muritor, ştiind că din nevăzut, Străbunii îmî veghează destinul şi paşii. Şi fiindcă viaţa şi moartea pot deveni destin doar împreună, le voi avea pe amândouă drept călăuze.