Praf de amintiri

Fumul greu al anilor pierduți...
Îl văd, îl respir:
Îmbie la MOARTE!
Plătesc cu eternitatea
Puterea de a gândi!
Şi abisul netimpului mă cuprinde...

Ce vise de copil cuminte:
Lumea va înceta să mă schimbe
Căci eu voi învăța să schimb lumea!
Dar am murit, iar lumea e în continuă schimbare...

Oare unde sunt anii aceia,
Anii când tinereţea inimii de copil
Ne învăţa să zburăm?

Deşi goi am păşit pe lumea asta
Şi goi o vom părăsi,
Cuget:
Când ne-au învăţat,
Părinte,
Să ne vindem rostul nostru pe Pământ
Pentru o bucată din Tot-Ce-Trece?

Născut pentru a învinge!

Am fost oare şi eu copil? Poate, odată, cu mult, mult timp în urmă... Acum, la cei 20 de ani ai mei, înţeleg mai bine decât mulţi dintre cunoscuţii mei groaza învinşilor. Eu nu am căzut încă în lupta cu atotputernicul Destin. Am deschis însă ochii. Şi m-am îngrozit. Văd pretutindeni orori pe care acum cîţiva ani nici o minte de român nu le-ar fi putut imagina măcar. Văd fete violate şi ucise cu sălbăticie, văd bătrâni murind de foame pe străzi, văd mame care nu au bani pentru medicamentul copilului. Văd şi papagali care s-au căţărat la putere şi ţin cu dinţii şi cu ghiarele de posturi, furând miliarde şi declarând că "fac bine poporului" (apoi adăugând în gând "incult, neştiutor şi naiv"). Mi s-a făcut scârbă azi când l-am privit pe "domnul" Iliescu debitând în direct, înainte de expunerea sabiei lui Ştefan, aberaţii despre cât de bune şi de calde sunt relaţiile cu Turcia. Mărite Străbun, nu-l ierta. Nu-i ierta nici pe cei care, alături de el, ţin poporul în mizerie, sperând că îi vor mai amăgi pe oameni încă 4 ani, apoi încă 4, apoi... Eu nu caut mântuire. Nu sufăr de complexe, nu am dus lipsă de pâine la masă. Poate mă veţi întreba de unde pot şti atunci cum este să duci lipsă de astfel de lucruri. Ştiu. Sunt Om şi sufăr alături de cei din jur. Lăcrimez când pe stradă văd o femeie bătrână milogindu-se pentru câteva mii de lei, să mai poată lua o bucată de pâine, să mai trăiască încă o zi. Va veni însă ziua când cerşetorii vor cerşi de la alţi cerşetori. Cumplită va fi ziua aceea. Şi singura cale de a nu ajunge acolo este ... acel cuvânt pe care dacă l-aş scrie în continuare probabil că aş putea fi acuzat de tentativă de instigare la mişcări anti-sociale şi la subminarea puterii în stat.
De 4 ani am alături de mine o fată la care ţin enorm. Poate că într-o zi vom fi o familie. Poate. Însă acest lucru nu se va întâmpla cât timp lumea în care trăiesc nu este o lume în care cineva să nu fie nevoit să ducă o viaţă mizeră. Eu voi lupta. Voi lupta împotriva a tot ce este murdar, corupt şi neomenesc în ţara asta. Sper doar că nu voi fi singur. Nu vă cer să luptaţi alături de mine. Eu sunt un idealist. Deschideţi însă ochii, voi, cei care citiţi acest mesaj. Deschideţi ochii şi întrebaţi-vă:
PÂNĂ CÂND VOM MAI LĂSA PE ALŢII SĂ NE SPUNĂ CUM SĂ NE TRĂIM VIAŢA? Oare suntem aşa de înguşti al minte încât să nu putem decide singuri?
Când maimuţoii care au făcut din integrarea în Uniunea Europeană un scop în sine, şi nu un mijloc de a ne face nouă, românilor, viaţa mai bună, vor dispărea de la conducerea ţării, poate că atunci vom deschide ochii şi nu vom mai lăsa interese străine să intervină în viaţa noastră şi să-şi bată joc de Neam şi Ţară. Atunci şi numai atunci vom fi liberi.