Focul Viu - Zbor

Focul viu - Zbor
Versurile originale, pe care le public aici, îi aparţin poetului Mircea Micu, şi sunt preluate din antologia online de poezie românească "Noul Orfeu". În transpunerea interpretată de Sorin Talos ele au fost puţin adaptate.

A fi

A fi peste mormântul verii,
Sedus de viaţă ca de-un dor
Mânz tânar degustând lumina
Sălbatic şi nerabdator.

Să crezi că nu există moarte
Că morţii sunt numai un fel
De fluturi adormiţi de muzici
Şi-nchişi în bile de oţel.

A fi uitat de toată lumea
A fi iubit de cine vrei
Când vin să te-ncălzească noaptea
Fragile, turmele de miei.

A fi pe-un câmp uitat de lume,
De smog uitat şi de maşini,
Tu singur duelând în aer
Cu săbiile unor crini.

A şti râzând, ca sânul tandru
Rotit în porţelan etern
Se surpă-n el pâna devine
Mormânt al laptelui matern.

Şi peste toate, ca un tigru,
Să treci râzând şi să te minţi.
Şi când ameninţă zăpada
S-o întâmpini cu o floare-n dinţi.

Focul viu - Aduceri aminte

Focul viu - Aduceri aminte
Şi o alta înregistrare a acestei piese (multumesc, Oana!):


Oana Cotu cu Sorin Talos - Aduceri aminte
Sper să vă placă şi vouă!

Bunicul spunea că pe raze
Putem sa urcăm pân' la cer
Tu mori într-o mască de gaze
Eu mor într-un vechi submarin

Şi când ne rugam să mai ningă
De sănii făceam mereu rost
Tu mori sub beton de-adăpost
Eu mor într-o strâmbă carlingă

Refren:
În numele cui ne urâm?
În numele cui ne-omorâm?
Eu vreau pace, tu vrei pace,
El vrea pace, Ea vrea pace,
Noi vrem pace, voi vreţi pace
Însă pacea nu se face...
Nu se face cu război...
Ci cu oamenii din noi..

Ţin minte aveam şi-o bunică
Ziua torcea în pridvor
Tu tremuri pe-o mină de frică
Eu tremur şi vreau să te-omor

Iubeai nebuneşte o fată
Ceva mă rugai să-i compun
Tu mori într-un lagăr nebun
Eu mor pe o sarmă ghimpată

Refren...

Ţin minte plecarea din zori
În urmă lăsasem cătunul
Tu tragi dinspre mare cu tunul
Eu trag nuclear dintre nori...

Acum c-am visat rând pe rând
Destul cu aduceri aminte
Tu eşti o cenuşă fierbinte
Eu sunt o cenuşă zburând...

Refren...

Scrisori către Dumnezeu

Cat de frumoasă e lumea privită prin ochii unui copil... Şi când apare o dilemă, copilul se întoarce către Atoateştiutorul Dumnezeu. Totuşi, sunt unele dileme la care nici Dumnezeu nu cred că are un răspuns cert. Exemplele sunt mai jos, în scrisori autentice ale unor copii nevinovaţi către Marele Creator:

Dragă Dumnezeule! Dacă eşti atent duminică în biserică, îţi arăt pantofii mei cei noi.

Dumnezeu! Vreau să trăiesc 900 de ani, ca tipul acela din Biblie.

Poate Cain şi Abel nu s-ar fi omorât, dacă aveau camere separate. La noi, cu frate-meu, funcţionează…

Pun pariu că e foarte greu să iubeşti pe toţi de pe Pământ. Noi suntem doar patru în familie şi nu merge.

La şcoala de duminică ni s-a explicat ce şi câte faci. Cine-ţi face treaba când eşti în concediu?

De ce laşi oamenii să moară şi tot faci alţii în loc? N-ar fi mai simplu să-i laşi în viaţă pe ăştia?

De unde ai aflat că tu eşti Dumnezeu?

Cum se poate că pe vremuri ai făcut atâtea minuni şi acum nu-i nici una? Cum se poate, că în ultima vreme n-ai inventat nici un animal nou? Sunt numai acelea vechi.

Pentru balul mascat vreau să mă îmbrac în drac. Nu-i bai, nu?

Tu chiar aşa ai proiectat girafa, sau din greşeala a ieşit aşa?

Dumnezeule! Că ai făcut mai multe religii, e OK, dar cum de nu le incurci între ele?

Tu ştii despre lucruri, înainte să fie inventate?

Bunicul a spus că Tu deja erai cand a fost el copil. Cât de vechi eşti?

Îţi mulţumesc pentru frăţior, dar eu m-am rugat pentru un căţel.

Cât timp am fost în vacanţă, tot timpul a plouat şi tăticul a fost tare nervos şi a spus nişte lucruri despre Tine… Dar te rog să nu-i faci rău!

Te rog să-mi trimiţi un ponei. Până acum nu ţi-am cerut nimic. Poţi verifica.

Doamne, Te rog, să mai pui o sărbătoare între Crăciun şi Paşte!

Niciodată n-aş fi crezut că movul se potriveşte cu portocaliul, panâ ce n-am văzut apusul de soare, ce ai facut marţi seară. A fost tare mişto…

E, sfinţiile voastre care ne băgaţi pe gât aberaţiile unor cărţi de poveşti, de v-aş vedea eu într-o discuţie pe domeniul vostru, încercând să combateţi logica acestor micuţi... Probabil ar fi un show demn de BBC!

Atunci când "a fi român" înseamnă să mânjeşti românii cu noroi...

Să ne mai mirăm că străinii ne calcă în picioare, ne distrug Ţara bucată cu bucată, ne înrobesc şi ne impun "mai bine"-le lor, fără a ne întreba cum vedem noi o evoluţie în mai bine a acestei naţii? Păi ce ne mai miră, când semeni ai noştri, cu aceeaşi pretenţie că "sunt români", îşi ...(mă abţin)... în ceea ce noi, o mână de oameni adunaţi în Forumul OCTOGONUL, încercăm să construim? Când un tub digestiv ambulant, cu faţă umană şi pretenţii de luptător anti-manele, abia aşteaptă să moară 10 Oameni care încă mai au idealuri, doar pentru a se lăuda că el e cel care le-a jefuit cadavrele? Demonstraţie mai clară de "spirit românesc imbecilizat" nici că se poate. Vă prezint fără altă introducere, cea mai nouă găselniţă a zbaterii inutile a unora care-şi văd unele interese ameninţate:

http://huliganproduct[****].blogspot.com/

Adresa nu o voi scrie aici complet, din simplul motiv că până şi reclama negativă e tot o formă de reclamă, iar eu n-am de gând să le fac publicitate golanilor ăstora.

Aşadar, să facem o mică analiză a ceea ce s-a întâmplat. Pe data de 13 august 2008, la orele 12:52 PM apare pe pagina sus-menţionată articolul intitulat - aş spune, exagerat de sugestiv - "Destin măreţ", în care apar în ceea ce se vrea a fi un fragment de conversaţie pe messenger, părţi din unul dintre topic-urile de pe Forumul OCTOGONUL, comentate "la 'şto" de doi indivizi cu nume/id-uri "bine ascunse" in spatele unor steluţe... (Îi mulţumesc lui Marius Dacian Dobritoiu, alias "dacpanalacapat" pe Forumul OCTOGONUL, pentru promptitudinea cu care ne-a avertizat de apariţia articolului, la doar 39 de minute de la postarea sa iniţială.) Ei bine, susţin omuleţii aştia, sus şi tare (e drept, nici foarte sus, nici foarte tare), că atacuri psihice prin simpla folosire a unor cuvinte, expresii, semne de punctuaţie şi alte "meşteşuguri" gen text ingroşat, inclinat, colorat, subliniat sau de o anumită mărime, nu sunt posibile. Apoi, băieţucii aştia ne bagă foarte sugestiv într-o enumeraţie, exact între yoghini şi manelişti... Deh, cum poate o chestie minoră ca asta, să fie considerată "lovitură psi"? Citez mai jos din articol:

"z**** g*********: pe toti nebunii ii futem
G*** G****: da
z**** g*********: legionari, nazisti, comunisti, anti-comunisti, yoghini, octogonari, manelisti"

Au reacţionat totuşi ciudat de repede la comentariul pe care l-am oferit, şi pe care îl public mai jos, vizibil (că lor nu le-a plăcut să se vadă pe prima pagină, alături de articol, decât o scurtă perioadă de timp):

"Măi să fie... Şi măcar de aţi preciza VIZIBIL şi URL-ul - sursă al discuţiilor din post-ul ăsta, să poată lumea să citească tot topic-ul de pe Forum... Poate unii s-ar mai deştepta şi n-ar înghiţi chiar toate aceste măreţe aberaţii postate de voi doi aici.
Cutezaţi să ne băgaţi în aceeaşi oală cu yoghinii şi maneliştii? Habar nu aveţi ce principii ne animă, în cazul ăsta. Şi ca să vedeţi că e posibil să ştim şi noi ce e aia "luptă informativă", vă invit să vă continuaţi campania, şi să asistaţi neputincioşi la urmările acţiunii voastre!"

Să zicem că nici asta n-a fost lovitură, şi nici n-a declanşat (nu-i aşa?) vreo reacţie... Şi parcă îi văd contrariaţi: "Păi cum, nene? Noi purtăm discuţii şi tu spui că aplici lovituri psi? Astea-s baliverne!"... Chiar sunt curios cum or să înghită bobiţa ASTA!

Reacţia lor, aşadar? Bineînţeles, un alt "articol", de acelaşi calibru, exagerat de documentat şi de bine realizat, publicat pe data de 14 august 2008, la orele 10:21 AM... De parcă băieţeii ar avea stofă de jurnalişti sau de mari scriitori, cu vreo mie de enciclopedii la activ... Titlul, bineînţeles, plin de imaginaţie - la articol îi zic ei "Cutezati?!"... Ei bine, da, ţâncilor, eu sunt Om Cutezător! Şi, aşa cum voi vă... pe Forumul OCTOGONUL, cutez şi eu să mă... pe blog-ul vostru (doar că într-un stil mai "greu" puţin - sper să vă ducă mintea măcar să vă prindeţi ce vrea articolul ăsta să facă, şi să nu-l consideraţi o altă piesă de literatură scrisă "cu demnitatea lupului ciufulit", că nu e)!

Păi bine, măi omuleţi, şi acum vă întreb: aţi citit măcar o carte de psihologie aplicată, a scriitorului Pavel Coruţ, ca să aveţi habar ce anume comentaţi de fapt? De unde aţi scos-o pe asta cu "secta coruţienilor", când noi milităm împotriva religiilor şi misticismelor? Şi cum puteţi să îndemnaţi pe alţii, cu aroganţa unor puşti teribilişti şi prea bătuţi în cap ca să priceapă ceva, să ignore şi să arunce la "Recycle Bin" informaţii de la un Om care, peste toate câte le-a trăit, a fost timp de 5 ani şeful Direcţiei de Contrainformaţii a Armatei?

Vă urez să vă treziţi la realitate!

Învaţă (din lirica norvegiană)

Învaţă de la ape să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcari ca toate-s numai fum,
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stancă cum neclintit să şezi,
Învaţă de la Soare cum trebuie s-apui,
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui,
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin viaţă de neclintit să treci.

Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat,
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape să nu dai înapoi,
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stâncă să-nfrunţi furtuna grea,
Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti
Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti.

Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi,
Învaţă de la luna să nu te înspăimânţi,
Învaţă de la floare să fii curat ca ea,
Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa,
Privşste sus la vulturi când umeri-ţi sunt grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei,
Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci.

Profituri bat pe la ferestre... (?!)

Am renuntat să mai strig "Cât mă doare!",
Când VOI! aţi ucis o speranţă,
Cand călcaţi, prin cuvinte,-n picioare
O muncă, o lume, o viaţă...

Poate ştiţi voi, cât poate răni
Un cuvânt aruncat in neştire,
Un vers transformat în sicriu,
Pentru voi, pentru noi, pentru mine?

Prea târzii sunt scuzele mele,
Şi-ale voastre, tot prea târzii,
Nu mai curge pic de viaţă prin ele...
Nu-mi plec capul! Învăţaţi a gândi!

Ninsoarea de adio

Beatrice Cristea - Ninsoarea de adio
O piesă absolut superbă!

Aseara cand ne desparteam, aseara,
Tot mai era un pic de primavara,
Acum arunca ochii pe fereastra,
A viscolit pe despartirea noastra.
Distanta s-a-nmultit cu alb de moarte,
Departe s-a facut, foarte departe,
Si ninge intre noi ninsoare mare,
Ninsoare de sfarsit de calendare...

R: Si ochii nu mai au ce sa mai vada,
Doar urme de jivine prin zapada,
De ocna-i viscolul ce-mi arde rana
Si-ascult de sub zapezi siciliana.

Si a venit ninsoarea alb-albastru
Sa parafeze totul cu dezastru,
Sa iasa lupii, agentii foamei sure,
Din fiecare palcuri de padure,
Sa vina prin orase mari dihanii
Si caii aburind sa traga sanii
Si posta, in aceste vremuri stranii,
Sa-ntarzie cu lunile si anii...

Si vor veni dezastre de tot felul
Precum m-anunta trist violoncelul
Si harpa, si pianul ma omoara
Reverberandu-mi fulgii de afara.
Mai latra undeva de frig un caine
Dar tu ce faci in ziua fara maine,
De fapt de ce te-ntreb, cand eu din mine
Mi-am interzis sa stiu ce-i rau sau bine?

Sa vezi si tu ce strigat tragic este
Sa nu-mi mai dai de tine nici o veste,
Deocamdată ninge praf de raza
Si drumurile noastre se blocheaza.

Si nu mai stiu de-i noapte sau de-i ziua,
E doar ninsoarea noastra de adio...

Pete de culoare si tonuri de gri

Alex loves Google!

In memoriam...

În clipa
Când ultima fărâmă de muritor apune în mine,
Uriaşul cu inimă de Om îmi suspină dorul de voi...
Din foşnetul frunzelor aud poveştile părinţilor,
În clipocitul Izvorului Fermecat îmi oglindesc
Fericirea clipelor petrecute alături de prieteni,
În nemărginirea Cerului înstelat
Privesc cu uimire Marea Taină...

Şi ştiu că astăzi voi deveni şi eu
Suflet nemuritor,
Călător pe drum de aştri
Către netrăitele Lumi
Pe care
În trupul meu de carne şi sânge
Le pot atinge doar în vis...

Vă las cu bine,
Oameni,
Şi vă aştept
La începuturile Nemărginirii...

In memoriam Ana C.

He wishes for the Cloths of Heaven - by W. B. Yeats

Had I the heavens' embroidered cloths,
Enwrought with golden and silver light,
The blue and the dim and the dark cloths
Of night and light and the half-light,
I would spread the cloths under your feet:
But I, being poor, have only my dreams;
I have spread my dreams under your feet;
Tread softly because you tread upon my dreams.

Şi o traducere în limba română (fără pretenţia de a fi altfel decât aproximativă)

Daca aş avea veşmintele alese ale Cerului,
Brodate cu lumină de aur şi argint,
Hainele albastre sau asfinţind sau întunecate
Ale nopţii şi luminii şi crepusculului,
Aş aşterne aceste haine sub tălpile tale:
Dar eu, fiind sărac, am doar visele mele;
Am aşternut aceste vise la picioarele tale;
Păşeşte uşor, fiindcă păşeşti pe visele mele...

NIGHTWISH - The Islander

An old man by a seashore
At the end of day
Gazes the horizon
With seawinds in his face
Tempest-tossed island
Seasons all the same
Anchorage unpainted
And a ship without a name

Sea without a shore for the banished one unheard
He lightens the beacon, light at the end of world
Showing the way lighting hope in their hearts
The ones on their travels homeward from afar

This is for long-forgotten
Light at the end of the world
Horizon crying
The tears he left behind long ago

The albatross is flying
Making him daydream
The time before he became
One of the world`s unseen
Princess in the tower
Children in the fields
Life gave him it all:
An island of the universe

Now his love`s a memory
A ghost in the fog
He sets the sails one last time
Saying farewell to the world
Anchor to the water
Seabed far below
Grass still in his feet
And a smile beneath his brow

This is for long-forgotten
Light at the end of the world
Horizon crying
The tears he left behind long ago

So long ago
So long ago

This is for long-forgotten
Light at the end of the world
Horizon crying
The tears he left behind so long ago

So long ago...

Baladă doinită din loc în loc, de amorul artei

Aceasta e balada în 7 acte a unui premierică Tăricică, în fruntea unui guvernuţ simpluţ şi confuzuţ, şi pupător îndisitor al între-celor două camere împreunate ale parladementului unui stat de tranziţie (de la economie comunistă, la economia inexistentă).

== I ==

A fost odată ca-n poveşti,
A fost cu-a ei moşie,
O ţară cum nu mai gaseşti,
O mândră Ro...'rice ţară având ca vecini Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova şi Marea Neagră (nu dăm numele pe post, că facem reclamă şi ne amendează CNA-ul...)

== II ==

Pe dealul din parcare stătea un papagal,
Călare pe un Harley la care-i zice cal,
Şi îl durea genunchiul, şi se ruga la Sfântul
Să nu mai ia în viaţă contacte cu pământul...

La masa cea rotundă dintr-un mareţ palat,
Cu nume de izbandă, dar oameni de...mocraţi
Vitejii el şi-adună, ei vin cu-a' lor căruţe,
Cu aere de Maybach, Merţane şi Skoduţe...

== III ==

O, tu, viteaz T'riceanu,
Cum ne-ai chemat tu azi,
Să facem, auzi: treabă!
Şi încă pentru alţi'?

Nu ne-ai lasat la mândre,
Nu ne-ai lasat în vile,
Să mai dormim oleacă,
Să mai visăm mândrie

De ţară descălţată,
De ţară dezbrăcată,
De ţară fermecată,
La noi, retrocedată...

Dar T'ricică se scula...
(A se citi "se ridica")
Pe-ai lui fraţi îi saluta
Şi aşa el le grăia:

== IV ==

O, voi, viteji ca mine, cu spada ridicată,
Pe care la popor o dam mereu, pe toată,
Avem în stocul nostru cateva mii de beţe,
De alea cu memorii, şi nu le vor clienţii...

- Cam câte mii?, rosteşte din ochelari de soare,
Privirea unui m'nistru mân(c)at de-o întrebare...
- Vreo 4 mii de mii... cam 4 milioane,
Răspunde promt 'riceanu cu ochii în dosare...

== V ==

Şi au stat şi s-au sfădit,
Pân' ideea le-a venit
Să dea cele stick-uri, frate,
La... elevii de la sate...

Că le-au dat calculatoare
(Pe hartii aşa stă scris!
Că, de fapt, cu ochii-n Soare
Au ramas cei cu-acest vis...).

== VI ==

Şi aşa se-adună
În ziua cea buna
Trei sute de miei
Cu 2 ciobănei,

În două turmiţe
Fară Mioriţe,
Să voteze lege,
Mintea să le lege

La elevi
Cu coroniţe
De stick-uri
Cu luminiţe...

== VII ==

Azi aflai din ziar această poveste,
Şi v-o spun şi vouă: alta nu mai este
Ţară ca a noastra,
Mandră şi frumoasă,
Cu copii înfometaţi,
Cu memory-stick dotaţi...

Zamolxe - de Lucian Blaga

În clipele din urmă, ce-mi vor bate
Rar -
Cu inima lor obosită,
Când Soarta cu genunchii
Pe trupul meu învins
Neîndurătoare îmi va stoarce
Din pieptul celei
Din urmă
Dureri
Puterea de a mai striga,

Aş vrea s-o simt atunci deasupra-mi istovită
De lupta dintre mine şi ea,
Ca să-nflorească într-un surâs
Pe buza-mi moartă întrebarea: "Îndrăzni-va Soarta
Să mai înceapă a doua oară lupta
C-un visător?"...

Giganţii - ep. 2

Acum câteva zile m-am reîntâlnit cu numele acestui Om, un vizionar, un gigant al culturii naţionale şi universale. Iată una din ultimele sale două poezii, adevărate premoniţii versificate, scrise ca un testament cu o zi înainte de tragicul asasinat care a privat prea vremelnic Ţara de geniul său:

Brad bătrân
             de Nicolae Iorga

A fost taiat un brad bătrân
Fiindcă făcea prea multă umbră
Şi-atuncea din pădurea sumbră
S-a auzit un glas păgân.

O, voi ce-n soare cald trăiţi
Şi-aţi răpus strămoşul vostru
Să nu vă strice vouă rostul
De ce sunteţi aşa grăbiţi?

În anii mulţi cât el a fost
De-a lungul ceasurilor grele
Sub paza crengilor rebele
Mulţi au aflat un adapost

Moşneagul, stând pe culme drept,
A fost la drum o călăuză
Şi-n vremea aspră şi ursuză
El cu furtunile-a dat piept

Folos aduse cât fu viu
Şi mort acuma, când se duce,
Ce alta poate-a vă aduce
Decât doar încă un sicriu?

Giganţii (Giants) - ep. 1

The last great romantic European poet, Mihai Eminescu is one of the Gods of Romanian culture. This poem is but a small part of his vast work, meant to share some light and strip away some of the darkness that Time brought over our old history... I hope the voice of the Great White Wolf, our ancestors' symbol and protector in times of great trouble, will be heard by all those who choose to ignore their roots in the Land and the Sea of this Country.

A Dacian's Prayer
             by Mihai Eminescu
             (1879, Translated by Corneliu M. Popescu)

When death did not exist, nor yet eternity,
Before the seed of life had first set living free,
When yesterday was nothing, and time had not begun,
And one included all things, and all was less than one,
When sun and moon and sky, the stars, the spinning earth
Were still part of the things that had not come to birth,
And You quite lonely stood... I ask myself with awe,
Who is this mighty God we bow ourselves before.

Ere yet the Gods existed already He was God
And out of endless water with fire the lightning shed;
He gave the Gods their reson, and joy to earth did bring,
He brought to man forgiveness, and set salvation's spring
Lift up your hearts in worship, a song of praise enfreeing,
He is the death of dying, the primal birth of being.

To him I owe my eyes that I can see the dawn,
To him I owe my heart wherein is pity born;
Whene'er I hear the tempest, I hear him pass along
Midst multitude of voices raised in a holy song;
And yet of his great mercy I beg still one behest:
That I at last be taken to his eternal rest.

Be curses on the fellow who would my praise acclaim,
But blessings upon him who does my soul defame;
Believe no matter whom who slanders my renown,
Give power to the arm that lifts to strike me down;
Let him upon the earth above all others loom
Who steals away the stone that lies upon my tomb.

Hunted by humanity, let me my whole life fly
Until I feel from weeping my very eyes are dry;
Let everyone detest me no matter where I go,
Until from persecution myself I do not know;
Let misery and horror my heart transform to stone,
That I may hate my mother, in whose love I have grown;
Till hating and deceiving for me with love will vie,
And I forget my suffering, and learn at last to die.

Dishonoured let me perish, an outcast among men;
My body less than worthy to block the gutter then,
And may, o God of mercy, a crown of diamonds wear
The one who gives my heart the hungry dogs to tear,
While for the one who in my face does callous fling a clod
In your eternal kingdom reserve a place, o God.

Thus only, gracious Father, can I requitance give
That you from your great bounty vouched me the joy to live;
To gain eternal blessings my head I do not bow,
But rather ask that you in hating compassion show.
Till comes at last the evening, your breath will mine efface,
And into endless nothing I go, and leave no trace.

Rugaciunea unui Dac
             de Mihai Eminescu

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viatã dãtãtor,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
Cãci unul erau toate si totul era una;
Pe când pãmântul, cerul, vãzduhul, lumea toatã
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodatã,
Pe-atunci erai Tu singur, îmcât mã-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cãrui plecãm a noastre inemi?

El singur zeu stãtut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dã suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i,
El este moartea mortii si învierea vietii!

Si el îmi dete ochii sã vãd lumina zilei,
Si inima-mi împlut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Si-n glas purtat de cântec simtii duiosu-i viers,
Si tot pe lângã-acestea cersesc îmc-un adaos:
Sã-ngãduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Sã blesteme pe-oricine de mine-o avea milã,
Sã binecuvinteze pe cel ce mã împilã,
S-asculte orice gurã ce-ar vrea ca sã mã râdã,
Puteri sã puie-n bratul ce-ar sta sã mã ucidã,
S-acela între oameni devinã cel întâi
Ce mi-a rãpi chiar piatra ce-oi pune-o cãpãtâi.

Gonit de toatã lumea prin anii mei sã trec,
Pân’ ce-oi simti cã ochiu-mi de lacrime e sec,
Cã-n orice om din lume un dusman mi se naste,
C-ajung pe mine însumi a nu mã mai cunoaste,
Cãci chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,
Cã pot s-mi blestem mama, pe care am iubit-o –
Când ura cea mai crudã mi s-ar pãrea amor...
Poate-oi uita durerea si voi putea sã mor.

Strãin si fãr’ de lege de voi muri – atunce
Nevrednicu-mi cadavru în ulitã l-arunce,
S-aceluia, Pãrinte, sã-i dai coroanã scumpã
Ce-o sã amute cânii, ca inima-mi s-o rumpã,
Iar celui ce cu pietre mã va izbi în fatã,
Îndurã-te, stãpâne, si dã-i pe veci viatã!

Astfel numai, Pãrinte, eu pot sã-ti multumesc,
Cã tu mi-ai dat în lume norocul sã trãiesc.
Sã cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
Spre urã si blestemuri as vrea sã te înduplec,
Sã simt cã de suflarea-ti suflarea mea se curmã
Si-n stingerea eternã dispar fãrã de urmã!

             (1879, 1 septembrie)

Ecou de plumb

Bacovia-mi zâmbeşte din sicrie
De plumb, din care-a picurat un vers,
Şi iar pornesc, pribeag nebun, a scrie
Rime tăcute, fără de-'nţeles...

Picături de amintiri

Te priveam visând, cum stai întinsă
Pe patul gol, zâmbind către un gând,
Şi rătăceai prin vise, murmurând
O fericire 'naltă şi aprinsă...

De veghe

In lume mea de vise ma retrag,
Uitat si surd, nemuritor si drag,
Luceafar pentru chipul tau frumos,
Rebel pagan, privind la tine-n jos...

Întors din pribegie...

Pe când Cerul şi Pământul erau una,
Pe când Soarele se-mbrăţişa cu Luna,
Aveam şi noi o mândră Ţară-albastră,
Aveam şi munţi, şi mări, şi Limba noastră...

Dar aţi venit voi, neamuri pribegite,
Voi, ce nu ştiţi de zile însorite,
Şi ne-aţi ucis tot ce aveam mai sfânt,
Mai scump, mai luminos pe-acest Pământ.

Ne-aţi învăţat cu biciul ce-i sclavia,
Ne-aţi făcut robi la noi în România
Şi ne-aţi furat Străbunii din mormânturi,
Să nu mai auzim de-a lor vechi cânturi.

Dar azi se-ntoarce-acas' al nostru Zeu
Zamolxe, şi ne-aduce deceneu
Ca să ne-nveţe iar ce-i Sfânta Lege
Şi-ale robiei lanţuri să dezlege.

În Munte, Lupul Alb îşi strigă cântul,
Ne cheamă să ne luăm 'napoi Pământul
Şi libertatea, limba şi Străbunii,
ŞI NEÎNFRÂNŢI SĂ STĂM ÎN CRUCEA LUMII!

NIGHTWISH - Creek Mary’s Blood

Soon I will be here no more
You’ll hear my tale
Through my blood
Through my people
And the eagle’s cry
The bear within will never lay to rest

Wandering on Horizon Road
Following the trail of tears

White man came
Saw the blessed land
We cared, you took
You fought, we lost
Not the war but an unfair fight
Sceneries painted beautiful in blood

Wandering on Horizon Road
Following the trail of tears
Once we were here
Where we have lived since the world began
Since time itself gave us this land

Our souls will join again the wild
Our home in peace ‘n war ‘n death

Wandering on Horizon Road
Following the trail of tears
Once we were here
Where we have lived since the world began
Since time itself gave us this land

Wandering on Horizon Road
Following the trail of tears
Once we were here
Where we have lived since the world began
Since time itself gave us this land

Hanhepi iyuho mi ihanbla ohinni yelo
O sunkmanitutankapi hena,
sunkawakanpi watogha hena,
oblaye t’ankapi oihankesni hena

T’at’epi kin asni kiyasni he
akatanhanpi iwankal

Oblaye t’anka kin
osicesni mitakuyepi òn

Makoce kin wakan
WakanTanka kin òn

Miwicala ohinni - Hanhepi iyuha
kici - Anpetu iyuha kici halo

Mi yececa hehaka kin yelo, na
ni yececa sunkmanitutankapi
kin ka mikaga wowasaka isom

Uncipi tuweni nitaku keyas ta k’u

Unwakupi e’cela e wiconi
wanji unmakainapi ta halo

Anpetu waste e wan olowan
le talowan winyan ta yelo

Unwanagi pi lel e nita it’okab o’ta ye

Untapi it’okab o’ta

Na e kte ena òn hanska ohakap
ni itansni a’u nita ihanke halo

Traducerea în engleză a ultimei părţi din videoclip:

I still dream every night
Of them wolves, them mustangs, those endless prairies
The restless winds over mountaintops
The unspoilt frontier of my kith n`kin
The hallowed land of the Great Spirit
I still believe
In every night
In every day
I am like the caribou
And you like the wolves that make me stronger
We never owed you anything
Our only debt is one life for our Mother
It was a good day to chant this song
For Her

Our spirit was here long before you
Long before us
And long will it be after your pride brings you to your end

Fara cuvinte...

Privesc imaginile din galerie, tăcut, speriat parcă de posibilitatea ca vraja acestor forme imaculate să se rupă... Aceste creaţii suntă mărturie vie că geniul uman nu cunoaşte limite. Mai multe exemple se găsesc pe site-ul autorului.

Nemuritorul
             de Pavel Coruţ

Cu mult mai tare decât voi
E Omul care poartă
Speranţa moartă-n ochii goi,
Credinţa-n suflet, moartă.

Un capăt de speranţă-aveam,
Voi l-aţi aflat şi l-aţi ucis.
Zadarnic! Din eternul Neam,
Am înviat speranţa-vis.

Credinţa-n viaţă, dram cu dram,
Mi-aţi omorât-o în dureri,
Dar a-nviat-o-al Vieţii ram
Ce nu cunoaşte azi, nici ieri.

Din trupu-mi, carne-aţi sfâşiat
Şi oasele mi-aţi tras pe roţi,
De vraja Vieţii înviat,
Eu vă privesc în ochi pe toţi.

Zdrobit, în pulbere căzut,
Lovit în şfichiuri de nevoi,
M-am ridicat cum n-aţi crezut:
Cu mult mai tare decât voi!

Tragicomedia vedetelor - Episodul 1

Trist, dar adevărat - o viziune comică pe care o au unii dintre cetăţenii Statelor Unite ale Americii despre Lumea în care trăiesc:

(Translation) Sad, but true - a comic vision that some of the US citizens have, about the World they live in: