vineri, 20 iunie 2008
Profituri bat pe la ferestre... (?!)
Am renuntat să mai strig "Cât mă doare!",
Când VOI! aţi ucis o speranţă,
Cand călcaţi, prin cuvinte,-n picioare
O muncă, o lume, o viaţă...
Poate ştiţi voi, cât poate răni
Un cuvânt aruncat in neştire,
Un vers transformat în sicriu,
Pentru voi, pentru noi, pentru mine?
Prea târzii sunt scuzele mele,
Şi-ale voastre, tot prea târzii,
Nu mai curge pic de viaţă prin ele...
Nu-mi plec capul! Învăţaţi a gândi!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Pribeag prin visurile mele
Vis creator – punte între generaţii – întâmplare adevărată
Fiecare din alt colţ de ţară urmând în stil propriu aceleaşi idei, cu încercări timide de se contacta personal, îşi trasau, fără ştie, coordonatele unei superbe, inimitabile şi irepetabile acţiuni creatoare. Fiecare în parte imagina, îşi crea imagini mentale, işi cizela ideea fără a fi preocupaţi să perfecteze vreo întâlnire şi cu atât mai puţin vreo înţelegere. Minunata dorinţă de a-şi vedea visul împlinit îi va aduce să se cunoască, dar, visul era acelaşi iar cei doi atât de diferiţi, ea “matură” cu ceva experienţă de viaţă, el, “tânăr”, la vârsta importantelor decizii ale vieţii. Aceasta nu a fost o piedică, ci dimpotrivă, un stil nou , o punte peste generaţii, creat de ei înşişi care a dus la finalizarea ideilor iniţiale şi transformarea lor într-un succes. Deşi, practic, poate fi asemuit cu “o noapte furtunoasă” ce a durat un an de muncă, sacrificii, satisfacţii, bucurii toate “turate” la maxim, totul a fost posibil numai datorită resorturilor intime
ale puterii visului.
Zilnic deschideau portiţa lumii lor de vis, pe drumul învingatorilor cu privirea înainte şi în sus. O lumină mirifica îi învăluia, îi lua în braţe, lumină izvorată din logoul căutat cu atâta migala, imagine perfectă a drumului catre înălţimi, iar ei cu tandreţe, sfioşi şi feciorelnici mângâiau clapele tastaturilor, pentru a privi apoi vrăjiţi imaginile create pe ecranele computerelor. Deseori, ca doi mici poznaşi izbucneau în hohote de râs, cristalin şi curat precum apele unui râu de munte. Vraja dispărea când cineva din exterior îşi făcea simţită prezenţa, reveneau brusc ceea ce erau în faţa celorlalţi şi anume oameni sociali într-o lume plină de imperfecţiuni.
Acum, visul lor a devenit realitate şi ei odată cu el, mii şi mii de oameni se bucură de rezultatul muncii lor, dar în continuare, fiecare în colţul lui de ţară, deschide portiţa, păşind cu grijă, se lasă purtaţi de vise pe drumul lor, drumul învingătorilor, cu privirea mereu înainte şi în sus!
Da,într-adevăr un vis nicicând apus
Şi cu atât mai puţin, răpus,
De sfânta noastră rutină
De oameni sociali cu “mină”!
Trimiteți un comentariu