Fumul greu al anilor pierduți...
Îl văd, îl respir:
Îmbie la MOARTE!
Plătesc cu eternitatea
Puterea de a gândi!
Şi abisul netimpului mă cuprinde...
Ce vise de copil cuminte:
Lumea va înceta să mă schimbe
Căci eu voi învăța să schimb lumea!
Dar am murit, iar lumea e în continuă schimbare...
Oare unde sunt anii aceia,
Anii când tinereţea inimii de copil
Ne învăţa să zburăm?
Deşi goi am păşit pe lumea asta
Şi goi o vom părăsi,
Cuget:
Când ne-au învăţat,
Părinte,
Să ne vindem rostul nostru pe Pământ
Pentru o bucată din Tot-Ce-Trece?