marți, 26 iulie 2011


Vă prezint mai jos un articol preluat de pe site-ul Personalitate Alfa, care mie mi-a deschis ochii în câteva noi direcții. Chiar dacă poate mulți gândiți deja astfel, nu strică să citiți un articol care să condenseze într-o comunicare directă, obiectivă, câteva idei despre evoluția prin viață.


În haita de lupi, alfa mănâncă primii, apoi restul haitei.

Știi de ce? Pentru că alfa sunt liderii la vânătoare și muncesc cel mai mult pentru prinderea prăzii. E important ca cei care vânează să fie în formă, sănătoși și puternici. Dacă vânătorii nu își pot face treaba, nu mănâncă nimeni și haita este în pericol de a muri de foame. De aceea, în orice grup, cei care procură cele necesare supraviețuirii trebuie să fie în cea mai bună formă a lor!

Ceea ce ne duce la subiectul nostru de azi.

Văd foarte multă ipocrizie în jur. Oameni binevoitori care pleznesc de bunătate și altruism, care se bat cu pumnii în piept că sunt ultimii mohicani rămași într-o luma egoistă și că ei, dacă ar avea puterea, ar schimba toată această lume într un paradis... Vorbe goale din partea unor oameni neputincioși și ipocriți! Pentru că la vorbe toți suntem buni. Însă fapta noastră vorbește mai tare decât cuvintele noastre!

Cartea "Personalitate alfa" incepe cu un motto si o dedicatie:

Pentru cei care ştiu că prima oară trebuie:
  • Să ai ceva înainte să poţi să dai ceva.
  • Să te ajuţi pe tine înainte să îi poţi ajuta pe ceilalţi.
  • Să te schimbi pe tine înainte să poţi schimba lumea.
De ce crezi că am pus acest citat la începutul cărții? Tocmai pentru că acesta este cel mai mare secret al unei personalități alfa. Cu cât ești mai mare, mai puternic, mai de succes, mai bogat în toate sensurile, cu atât poți să oferi mai mult! Vreau să trezesc un pic conștiința în acei oameni care își imaginează că plaznesc de altruism, de bune intenții și că toți cei din jur sunt egoisti și răi.

Ai inimă bună? Vrei să ajuți cu adevărat? VREAU SA VAD FAPTE!

"Îmi pare rău, dar nu reușesc să aud ce spui. Ceea ce ești și ceea ce faci strigă mult mai tare!" – R. W. Emerson

Vreau să văd fapte! Scoate acum capul pe geamul casei tale și vei vedea un om care are nevoie de ajutor. Un copil al străzii. Ești inimă bună și îți iese altruismul pe dinafară? Adoptă-l, educă-l crește-l și iubește-l! Dacă nu ești în stare să faci asta,  gura mică și treci la treabă ca să ai resursele economice și materiale să poți ajuta acel copil pe lângă care treci zilnic și poate simți un pic de compasiune, însă nu îl poți ajuta. Cel puțin nu acum.

Nu găsești un copil al străzii? Vei găsi sigur un bătrân sau o bătrână sau un cuplu de bătrâni. Ești inimă bună și vrei armonie și fericire pe acest Pământ? Plătește-le întreținerea pentru că sigur îi omoară la pensie, du-le săptămânal o plasă plină cu mâncare pe care ei nu și-o perimit sau ajută-i cu acele medicamente. Nu ești în stare să faci asta pentru că nu poți să îți oferi ție acea plasă cu mancare? Ciocu' mic și la treabă!

Poate nu vrei să mergi așa departe până la un copil al străzii sau la bătrânii cârcotași de peste drum. Ai o inimă bună? Ia uită-te un pic în familia ta! Mama ta, tatăl tău, bunicii, frații, surorile sau copii tăi... Ai atât de multe de oferit, ai o inimă bună și altruistă dar trăiești înconjurat de oameni egoiști și răi? Nu-i nimic, acum e șansa ta să reverși bunătatea ta infinită asupra familiei tale iubite! Mergi la tata și pune-i 500 de RON în mână și spune-i: "esti capul familiei, fă-ne mândri de tine!". Mergi la mama și spune-i: "mamă,  vrei să mergi într-un concediu pentru că  ai muncit tot anul ăsta ca o sclavă și știu că nu îți permiți? Uite,  ți-am luat bilet să mergi o săptămână într-o stațiune!".

Știu, ai să zici că nu e totul material în lumea asta. Așa-i!

Hai să te intreb ceva non-material! Când ai petrecut ultima oară timp de calitate și când te-ai distrat ultima oarî cu familia ta? Când ați avut ultima masă în familie, în care ați râs și v-ați bucurat și care a fost contribuția ta la acea bună dispoziție? Tu ești inimă bună și plină de altruism... Ce oferi familiei tale din preaplinul tău? Nu ai ce să oferi pentru că te zbati în propria mocirlă de nevoi și suferințe? Ciocu' mic atunci și la treabă! Lumea nu devine mai bună cu strigătele tale care acuză egoiștii acestei lumi, hoții care se îmbogățesc și cei care calcă pe cadavre!

Lumea devine mai bună cu adoptarea unui copil al străzii, o plasă de mâncare dată unor bătrâni neajutorați sau prin oferirea unei calități mai bune a vieții celor mai apropiați oameni din viața ta, proopria ta familie. Dacă nu poți să faci măcar un gest consistent care să facă diferența în viața unui om, să aducă bucurie reală în sufletul unei ființe, atunci ciocu' mic!

Ceea ce ne duce la următoarea parte a poveștii. Cum să fii acea persoană care are ce să ofere astfel încat să depășești stadiul de vorbe și să treci la fapte când vine vorba de schimbat lumea în bine!

Prin definiție, atunci când ajungi să fii alfa, ajungi să fii lider sau lideră în haita, tribul, grupul tău. În acel moment devii o persoană responsabilă nu doar de binele tău ,ci de binele întregului grup. Asta e frumusețea de a fi alfa! Pentru că tu POȚI să ai rezultate mult mai bune decât cei din jur, pentru că de aia ești ALFA, acum ai mai multe responsabilități.

Dacă nu tu, atunci cine?

Înca de la începutul acestei mișcări, "personalitate alfa", am vorbit permanent despre asumarea responsabilității. Ți-am spus obsesiv că ești singura persoană responsabilă de rezultatele tale și nu e nimeni care să te ajute cu ceva și soarta ta e în mâinile tale!

Știi de ce ți-am spus asta? Pentru că eu cred că fiecare din cititorii mei are potențialul de a fi alfa și sunt dator să scot maxim din fiecare om cu care ajung în legatură. Asta e responsabilitatea mea și asta este ceea ce eu am de oferit.

Acum vei zice: "pai nu ne-ai zis că fiecare e responsabil pentru el? De ce dacă eu ajung alfa sunt responsabil pentru alții?" Simplu! PENTRU CĂ TU POȚI și restul nu pot, sau cel puțin nu pot încă. Poate într-o zi, din grupul tău se vor ridica alți oamnie capabili. Însă astăzi tu ești alfa și doar tu poți oferi prosperitate grupului tău, tribului tău.

De aceea este extrem de important să tragi pentru tine la început. Mama, tata îmbătrânesc și oportunitățile se împuținează pentru ei. Prietenii și restul famileii tale nu au viziunea pe care o ai tu și sunt prinși în mintea lor închisă. Tu ești salvarea lor și speranța la bunăstare. Când tu vei avea o situație materială bună, vei putea să ajuți cu adevărat pe cel de lângă tine, care are nevoie.

Nu doar material dar și prin puterea exemplului. Când cei din jur văd că ai reușit vor dori și ei să învețe și atunci vei deveni mentor. Când vei avea împlinire în suflet și satisfacție, atunci vei putea să te uiți cu alți ochi la oamenii din jur și vei putea să le oferi dragoste, nu temeri și frustrări. Nimeni  nu te crede dacă doar dai din gură!

ARATĂ și DOVEDEȘTE cum se atinge succesul!

Afectiune și iubire, de unde să le dai dacă ești frustrat zilnic de nerealizări?

FII TU TARE prima oară!

Aceasta este legea și principiul guvernant al personalității alfa. Fă orice, sacrifică orice pentru a deveni o persoană puternică și de succes! Abia atunci vei avea de oferit și vei putea să îi ridici și pe cei din jurul tău din mocirlă!

Preferi să lași reponsabilitatea asta altcuiva? Poate într-o zi cineva te va ajuta pe tine. E ăsta destinul tău? Nu cred! Cred că, dacă citești aceste rânduri e tocmai pentru că ai în tine acel potențial și acea comoară, poate încă nedescoperită și valorificată, de a deveni o personalitate alfa în adevăratul sens al cuvântului! Liderul tribului tău! Este o senzație minunată ca din abundența și succesul tău să dai înapoi!

Crede-mă că atunci când vei avea mult nu te vei putea abține să dai celor din jur. Va fi o plăcere de nedescris să oferi mai departe din ceea ce tu ai dobândit!

Dar până când nu ești o persoană puternică, care are ce oferi, să pretinzi că vrei să oferi ceva lumii, să o schimbi în bine, să arăți cu degetul spre alții, te face doar o persoana al dracului de ignorantă și ipocrită. Când nu ai ce să oferi, capul în pământ și muncește ca un sclav! Când vei avea ce oferi prin fapte și nu doar vorbe, vei putea să ții capul sus și să te comporți ca un rege sau ca o regină, ca lider al tribului tău!

Pasi de actiune - asadar, de azi, munceste zilnic ca sa dobandesti:
  • bani
  • iubire
  • educație
Muncește zilnic pentru a fi un exemplu pentru cei din jur prin ambiție și perseverență. Am fost poate mai dur însă vreau să nu te minți singur. Nu e destul să fii o persoană bună doar cu intenția. Trebuie să arăți prin faptele tale că ești o persoană care vrea să facă ceva bun. Care sunt faptele tale, ce anume oferi?

Azi îți poti face evaluarea!

Poți ajuta în mod concret măcar o singură persoană, indiferent de mărimea ajutorului? Dacă poți, ești pe drumul cel bun. Dacă nu poți, ești încă o persoană mică și trebuie să uiți de altruism și să te concentrezi doar pe tine pentru ca într-o zi să ai ce să oferi.

Aceasta este evaluarea ta!

Deci? Zi-mi ce ai să faci în această săptămână pentru orice ființă vie care are nevoie de o mână de ajutor?

Cu respect,
Pera Novacovici