Într-o haită de lupi suri, s-a născut un lup alb. Era puternic şi cutezător, aducând cea mai puternică pradă pentru haita sa. Şi totuşi, nu era iubit, pentru că era…diferit. Într-o noapte, când lupul alb dormea ostenit, întreaga haită a sărit să-l sfâşie. Muşcau cu furie dementă să distrugă acest unicat al naturii. Căzut în genunchi, lupul alb nu întelegea: propria-i haită? De ce? Viaţa se scurgea din el, toată… Înca o clipă şi ar fi păşit marele prag catre moarte. Propria-i haită?... De ce?... De ce?!
O reacţie a subconştientului, ca un fulger stelar: ideea extremei originalităţi! Pătruns de o forţă supranaturală, lupul alb s-a ridicat! A sfâşiat! A distrus! A învins! De atunci, lupul alb nu mai trăieşte în haită, şi nu doarme niciodată. De atunci, Lupul Alb cu ochi luminoşi străjueşte din stema spiritului nostru la respectarea Legii Străbunilor.
De veţi găsi vreodată oameni morţi în somn, cu privirea aţintită către înalturi şi figura crispată de groază, să ştiţi că au fost sfâşiaţi de Lupul Alb…
O poveste ascunsă în suflet, pe un altar de vise... Şi porunca străbună: "Cine nu respectă Legea, va muri răpus de Fiară!". Cu sufletul, îl văd mereu lângă mine: un Lup Alb cu ochii blânzi. O Fiară cu suflet de Om. În fiecare noapte, cand dorm, îmi apare în vis. Mereu singur, niciodată în haită. Mă priveşte cu ochii săi pătrunzători. Îmi spune că drumul e lung şi trebuie să-l parcurg singur. Neînfrânţii sunt mereu singuri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu