"A fi", la timpul trecut...

Această postare este pentru o singură persoană. O public aici doar în speranța că va fi citită, cândva, de cea căreia îi e destinată. Nu voi vorbi despre asta, comentariile sunt inutile.

A trecut un an de când m-ai privit ultima oară... Ciudat cât de putin poate rămane din tot ce-a fost... Două poze uitate într-un album, undeva în hățișul informațional și câteva crâmpeie de amintiri: o zi de vară, un drum cu autobuzul, în care stăteai pe genunchii mei din cauza aglomerației, un copac roșu-violet dintr-o zi de aprilie, o noapte liniștită când ne uitam la desene animate, chipul tău dintr-o seară de mai, când părul tuns mai scurt decât de obicei m-a lăsat să admir gâtul tău delicat... Și peste toate astea, durerea cumplită a despărțirii, a finalului unei lumi pierdute deja, din prea mult orgoliu, din prea puțină speranță, o poveste sfârșită devreme, povestită de un zeu neiertător, atotputernicul Timp, refuzând permanent întoarcerea și ștergerea unor erori ireparabile... Peste toate s-a așternut acum liniștea. Nimic din tumultul unei vieți în doi, din visele copilărești și expectanțele maturității, nici măcar din intangibilitatea prieteniei de "după". Au rămas doar reproșurile, multe nopți reci și stinghere, gânduri pustii și așteptarea unei schimbări sau, poate, a unui sfârșit...

Sunt eu însumi o lume în mine,
Alternând între vis și-ntuneric.
O poveste mi-amintește de tine,
Uneori îți văd chipul vremelnic.

Întorc capul, privesc mai atent,
Nu a fost decât umbra-ți fugară,
Rătăcind lângă-al tău trup absent,
Un vis dintr-o viață imaginară...

Cea mai importantă fotografie din istoria Umanităţii

Traducerile şi datele din acest mesaj se bazează pe articolul publicat pe Enciclopedia liberă Wikipedia.

În perioada 24 septembrie 2003 - 16 ianuarie 2004, Telescopul Spaţial Hubble a fotografiat o regiune a cerului aproape imperceptibilă pentru ochiul uman fără mijloace optice ajutătoare. Imaginile compilate din regiunea respectivă acoperă aproximativ 11 arc-minute pătrate de cerc (mai puţin de o sutime din aria discului lunar în perioada unei luni pline - o zecime din diametru, conform Wikipedia - sau aproximativ un milimetru pătrat din suprafaţa unei coli de hârtie ţinută la un metru distanţă). Distanţa la care s-a fotografiat: 13 miliarde ani-lumină, aceasta devenind astfel cea mai îndepărtată imagine obţinută vreodată din Univers.

De ce este respectiva imagine importantă? În primul rând, pentru că ne determină pe noi, oamenii, să realizăm cât de efemere sunt cu adevărat micile noastre probleme pământene, puse alături de imensitatea reală a Universului în care trăim! Într-o zonă imperceptibilă pentru noi au fost fotografiate aproximativ 1000 de GALAXII! Şi acestea sunt doar cele vizibile şi care existau acolo acum 13 miliarde de ani, aproape de începutul Universului (relativ la dimensiunea temporală perceptibilă de noi). Gândiţi-vă numai că fiecare din acele galaxii are milioane de stele, fiecare cu propriul sistem solar - lucru care face dacă nu imposibilă, atunci măcar extrem de improbabilă ipoteza că nu există viaţă! Puteţi realiza singuri că în celula noastră de Univers este foarte probabil să existe forme de viaţă care să aibă cel puţin câteva miliarde de ani avans comparativ cu propria noastră civilizaţie!

Viziunea asupra propriei existenţe mi s-a schimbat radical când am văzut pentru prima dată aceste imagini, în urmă cu aproape 3 ani, deoarece am început să privesc toate experienţele personale din perspectiva acestei grandioase evoluţii cosmice, ajungând destul de des la concluzia că multe din problemele actuale ale vieţii de zi cu zi sunt, cu certitudine, mărunţişuri - lucruri mult prea nesemnificative pentru a ne lăsa consumaţi de ele! Un Om al Viitorului are datoria de a privi la aceste imagini şi de a-şi schimba, în consecinţă, concepţiile astfel încât să fie în acord cu noua percepţie despre Cosmos! Doar aşa vom ajunge să călătorim printre stele, aşa cum e porunca Vieţii pentru întreaga Omenire! Legea evoluţiei nu iartă! Cei rămaşi în urmă, blocaţi în concepte şi mentalităţi anacronice, nu au ce căuta în rândul Creatorilor!

Vă las să contemplaţi imaginile de mai jos (click pe fiecare imagine pentru o versiune mărită)

Direcţia de fotografiere aleasă pentru HUDF (Hubble Ultra Deep Field)


Zona de fotografiere (în chenar galben) aşa cum e percepută fără instrumente optice


Superba imagine finală obţinută în urma procesării datelor

Adrian Păunescu - Lemn de foc

Umbra - Lemn de foc

Şi va veni o vreme, când toate se vor spune
Şi ce-i banalitate, va deveni minune,
Şi va urca iubirea la rangul ei cel mare
Şi am să vin la tine, să cad de pe picioare.

Şi ca să-mi fie bine, eu cred ca e mai lesne
Să fiu copac în lume, să port pământ pe glezne
Şi încă de cu toamnă, de toamna ce-o să vină
Să pot intra sub iarbă, să capăt rădăcină...

Şi când se lasă noaptea pe noi ca o arsură
Cu florile nebune, să te sărut pe gură...
Tu însuţi mă vei pune pe foc, cum se cuvine,
Dar când voi arde-n sobă, voi fi din nou cu tine.

Şi n-ai să ştii probabil,
Prin crivăţul de sânge,
De ce se uită focul
În ochii tăi.. şi plânge...

George Coşbuc - Copilă, tu crede poeţii ce scriu

Umbra - Copilă, tu crede...

Copilă, tu crede poeţii ce scriu,
Căci lor li s-a dat o putere
S-audă mai bine, să simtă mai viu
Întreagă a lumii durere.

Ei sunt ca oceanul ce-neacă vrun mal,
Dar când se retrage, el lasă
Mai fin nisipişul, şi-aduse de val,
Ici-colo şi perle ne lasă.